O viață lungă și sănătoasă înseamnă alimentație corectă, mișcare și emoție pozitivă. Mai mulți moldoveni s-au adunat în cadrul unui eveniment, care a avut la Chișinău, pentru a afla mai multe secrete de sănătate din partea a doi medici români. Echipa „Iubește Viața” a reușit să stea de vorbă cu Dumitru Constantin Dulcan și Alina Epure.
Cei doi ne-au povestit despre un regim sănătos de viață și ce să facem ca să ne putem menține în formă cât mai mult timp.
Cum putea alunga bolile din viața noastră?
„În primul rând, trebuie să înlăturăm din familie tot ce este toxic chimic, să ne hidratăm, 6-8 pahare de apă sunt obligatorii, să facem mișcare. Dimineața să aduc un gând universului, primul lucru care îl fac este să mă duc pe balcon sau la soare să fac 10-15 minute mișcări, până când simți că mersul este pus în acțiune. Este bine să bem măcar un pahar cu apă imediat după trezire”, ne-a spus Dumitru Constantin Dulcan, medic neurolog și psihiatru.
Atunci când vorbim de longevitate și vitalitate trebuie să luăm în calcul și alimentația. Alina Epure, doctor în medicină și consultant în nutriție, ne-a spus secretele unor mese alimentare sănătoase.
Un mic dejun sănătos mereu va conține o proteină de bună calitate și de asemenea, foarte multe legume:
„Curcubeul în farfurie este bine venit și atunci asociem fie cu un ou, somon afumat sau un preparat din carne, pregătit acasă sau brânză. Dacă suntem în post putem adăuga salată de fructe, avocată, budincă de chia.
La prânz, să ne gândim la o sursă de proteină și în funcție de greutatea pe care o avem și starea de sănătate adăugăm sau nu un carbohidrat la masa respectivă. Dacă avem nevoie de menținut greutatea sau chiar de scăzut atunci avem proteinele și legumele.
Masa de seară ar trebuie să fie cât mai simplă, o supă, o salată. Masa de seară este începutul bunei zile de mâine”.
Ce facem cu poftele alimentare care apar după ora 18:00?
„Ideal ar fi să închidem bucutăria și poftele. Ar fi bine să luăm o pauză digestivă, să bem apă, un ceai neîndulcit, ca să lăsăm corpului timp pentru regenerare”, ne-a spus Alina Epure, doctor în medicină și consultant în nutriție.