Prin crearea blocului său, Șor bagă strâmbe în alt bloc, cel a comuniștilor și al socialiștilor. În timp ce unii ne-au recunoscut că admit că ar putea accepta oferta de a face front comun, alții susțin că nu sunt de vânzare. Toate opiniile, inclusiv al majorității parlamentare, în reportajul de mai jos.
„Blocul Victoria - pretext bun. Deja cum este creat, e altă întrebare. O să analizăm și vom face niște concluzii.”
„Nu am avut astfel de oferte. Nu știu după ce principii a fost creat acest bloc. Dacă vor veni cu o invitație, o vom analiza.”
Dacă comuniștii Diana Caraman și Oleg Reidman nu neagă că formațiunea din care fac parte ar fi tentată să adere la blocul creat la Moscova de Ilan Șor, atunci un alt coleg de partid, spune altceva.
„Noi deja suntem într-un bloc cu socialiștii. ”
„Nu sunt femeie ușuratică!”
A menționat că deja sunt într-un bloc și socialistul Vlad Batrîncea, dar totuși acesta nu a fost categoric în declarații.
„Avem blocul cu comuniștii. Avem agenda noastră.”
Iar deputații majorității parlamentare califică drept trădare de patrie noua structură politică creată de Șor. „Locul lor nu este în Parlament”.
„Ei au făcut cârdășie cu forțele externe dușmănoase R. Moldova”.
„Locul acestor oameni nu este în Parlament.”
La începutul lunii martie, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a avertizat că Federația Rusă ar dori să compromită aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin implicarea în procesele electorale din 2024 și 2025.