Patru chișinăuieni au fost reținuți, fiind bănuiți de contrabandă, furturi și spălare de bani în Uniunea Europeană, în perioada anilor 2017-2023. Potrivit PCCOCS, prejudiciul preliminar este estimat la peste 5.000.000 de lei. Suspecții, cu vârste cuprinse între 24 și 35 de ani, sunt acuzați că au operat în state precum: Franța, Germania, Italia, Belgia, Danemarca, Suedia, Elveția și Austria.
Procurorii afirmă că dețin probe privind obținerea ilegală din UE a bijuteriilor confecționate din metale și pietre prețioase, ceasuri de lux, arme, biciclete, mijloace financiare și alte bunuri, care ulterior erau introduse în Moldova prin contrabandă și vândute pe piața neagră.
Membrii grupului infracțional și-ar fi investit profiturile ilegale în achiziționarea de mașini, case de lux și terenuri, pe care le-au înregistrat pe numele altor persoane pentru a ascunde originea veniturilor și proprietățile reale, evitând astfel tragerile la răspundere. O parte din bani au fost, de asemenea, investiți în afaceri profitabile.
În urma a peste 20 de percheziții desfășurate în municipiul Chișinău de către ofițerii INI, cu sprijinul experților Europol, au fost ridicate diverse bunuri, inclusiv ceasuri de lux, telefoane mobile și sume considerabile de bani în diverse valute, bijuterii din metale și pietre prețioase. De asemenea, au fost ridicate patru mașini de lux, estimate la 150.000 euro, care o parte au fost înregistrate pe persoane terțe, beneficiarii efectivi fiind membrii grupului infracțional.
La solicitarea procurorilor de la cauze speciale, trei dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv. Cel de-al patrulea bănuit a oferit declarații în legătură cu acest dosar și este cercetat în libertate, declarațiile sale fiind supuse verificării în cadrul urmăririi penale.
Potrivit datelor furnizate de statele membre ale Uniunii Europene prin intermediul Europol, unii dintre suspecți au avut antecedente penale, fiind condamnați pentru infracțiuni precum tâlhărie, furt în grup, jaf și deținere de documente false în Franța, Germania și Austria.