Gazul va fi mai ieftin începând de astăzi. Se întâmplă după ce decizia ANRE privind noile tarife a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, consumatorii vor plăti 13 lei și 12 bani pentru un metru cub de gaz, adică mai puțin cu 1 leu și 34 de bani.
Potrivit Moldovagaz, reducerea a fost posibilă datorită scăderii prețurilor la bursele europene, dar și faptului că problema neajustării tarifelor la timp a fost depășită, iar cetățenii nu mai sunt puși în situația în care să plătească și devierile tarifare.
Moldovagaz a precizat că, în funcție de evoluția prețului de import, ar putea reveni lunar cu cereri de revizuire a tarifului. Ultima dată prețul gazului a fost micșorat în luna februarie.