A crescut în „carieră” de la curier la depozitar, dar acum riscă închisoare. Un tânăr de 26 de ani din Chișinău a fost prins cu droguri de peste un milion de lei. Substanțele narcotice erau aduse din UE și introduse în țară prin intermediul coletelor neînsoțite, după care erau împărțite în doze mici și îngropate în ascunzișuri din preajma instituțiilor de învățământ.
Timp de 2 luni, polițiștii au documentat activitatea unui membru activ al grupării specializate în comercializarea drogurilor prin intermediul magazinelor online, preponderent în apropierea instituțiilor de învățământ. Urmare a investigațiilor demarate, s-a stabilit că suspectul, în vara anului 2023, s-a angajat în calitate de curier la un magazin online.
Ulterior, pe parcursul anului i-ar fi fost atribuit un alt rol- cel de depozitar. Acesta primea droguri în cantități angro, apoi le diviza în doze a câte un gram, după care le plasa în ascunzișuri, câte 30-40 de doze. Acestea erau preluate de curierii care le plasau în ascunzișuri.
Totodată, s-a stabilit că gruparea ar fi specializată în contrabandă cu droguri din UE în Republica Moldova prin intermediul coletelor neînsoțite, cu ulterioara realizare a acestora prin intermediul magazinelor online pe teritoriul țării.
Astfel în urma probelor acumulate, la începutul lunii aprilie curent, ofițerii de investigație l-au reținut pe suspect în flagrant în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri în municipiul Chișinău.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul bărbatului, polițiștii au depistat și ridicat cântare la scara mică, telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii, muguri de marijuana, 500 grame de heroină, 15 grame de cocaină și pastile ecstasy. Valoarea drogurilor scoase din circuit constituie aproximativ 1,2 milioane de lei.
Pe numele suspectului a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile, iar conform legislației persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 10 ani.
Investigațiile continuă, în vederea depistării altor membri ai grupului infracțional, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.