Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldovei, Vladimir, a transmis creștinilor ortodocși un mesaj înaintea Paștelui. ÎPS le-a sugerat credincioșilor să fie iertători și să le zică frați celor care îi urăsc.
Mai jos puteți vedea Pastorala Mitropolitului Vladimir la Învierea Domnului:
„Această aleasă şi sfântă zi, praznic al praznicelor, unește astăzi cerul cu pământul, oferindu-ne tuturor prilej de bucurie şi veselie duhovnicească „căci, iată, ne-a venit sărbătoarea cea dorită şi mântuitoare, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, încetarea războaielor şi călcarea morții” (Sf. Ioan Gură de Aur).
Potrivit este să ne amintim cuvintele Sf. Ap. Pavel: „Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?” (1 Corinteni 15, 55). Astăzi Domnul Vieții a risipit moartea şi a luminat întunericul, încurajând şi îmbărbătând pe cei care au devenit fii şi fiice ale Învierii, eliberându-i de frică şi de întristare.
În dimineața Învierii, Femeile Mironosițe au primit acest curaj, iar mai apoi, mergând pe cale, şi marea bucurie, transmisă de Însuși Cel înviat din morți.
Hristos-Mântuitorul ne cheamă să devenim „făptură nouă” (2 Corinteni 5, 17), îndemnându-ne să ne împărtășim din darurile Învierii Sale.
De aceea, fraților, în miez de noapte pascală, fiind plini de curaj şi îmbărbătați duhovnicește, să ne adunăm în preajma Sfântului Altar, simbol al Mormântului Celui răstignit şi înviat, pentru „a bea băutură nouă, nu din piatră seacă, făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii” (din Canonul Învierii).
Participând la Sfânta Liturghie euharistică, descoperim continuu sensul fundamental al Crucii şi al Învierii, deoarece „prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”, iar această stare de bucurie poate fi perpetuată în ființa noastră, dacă suntem nelipsiți de la Cina Domnului. Aici ne umplem de pace şi lumină, de dragoste şi împăcare, pentru că Hristos Care a adus pacea în mijlocul ucenicilor Săi, umple şi inimile noastre cu har şi cu sfințenie.
A înviat Hristos şi toate s-au umplut de lumină. A înviat Domnul şi îngerii cu oamenii să veselesc în Biserica lui Dumnezeu.
Ca fii ai Învierii, suntem fiii Bisericii, care este „trupul lui Hristos” (Efeseni 1, 23). Noi, cei care mărturisim Învierea din morți a Domnului, facem parte din acest trup (1 Corinteni 12, 27) al cărui „cap, adică al Bisericii, este Hristos” (Coloseni 1, 18).
În Biserica „cea sfântă şi fără prihană … fără pată sau intinăciune” (Efeseni 5, 27) sălășluiește Iisus Cel înviat, lucrând mântuirea noastră. Doar aici, în Biserica „Mielului Celui înjunghiat” (Apocalipsa 5, 12), în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Hristos își împlinește dorul de „a mânca Paștele împreună cu noi” (Luca 22, 15).
Drept-slăvitori creștini,
În aceste zile ale Învierii Mântuitorului, inimile şi sufletele noastre să rămână copleșite de îndemnul Mirelui Ceresc: „rămâneți în dragostea Mea” (Ioan 15, 9), iar îndemnul nostru părintesc pentru toți fiii şi fiicele Sfintei Biserici Ortodoxe din Moldova, cei de acasă şi cei plecați departe de țară, este următorul: „Bucurați-vă pururea în Domnul, frații mei, şi iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4, 4).
Sărbători pascale binecuvântate, petrecute cu familia şi cu semenii, în pace şi iertare, în liniște şi iubire sfântă!
Adevărat a înviat Hristos!
Cu arhierești binecuvântări,
† VLADIMIR
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE”