Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord

Sâmbăta Paștelui: Ce poți face astăzi și ce ar fi bine să pui în coșul pentru biserică

image_2023-04-15_074843574
04 mai 2024, ora 13:45

Astăzi este Sâmbăta Mare, ziua în care credincioșii fac ultimele pregătiri de Paște și ultima zi dinaintea Paștelui. Tot în această zi, oamenii se pregătesc ca seara să ia parte la slujba de Înviere. Sâmbăta Paştelui este marcată de superstiţii, tradiţii şi obiceiuri ce încununează străduinţele creştinilor din timpul Postului Paştelui, marcând încheierea unui ciclu al morţii şi sacrificiului, şi inaugurând o vreme a renaşterii, învierii.

Potrivit tradiției, în această zi se sacrifică mielul, iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiționale și încheie curățenia de Paște. Cei care nu au reușit să vopsească ouăle în Joia Mare, le pot pregăti acum, alături de cozonaci, pască, drob și friptura de miel.

Pe lângă mâncarea pe care gospodinele o pregătesc cu dăruire, oamenii își pregătesc haine noi și curate, pe care le vor îmbrăca la slujba de Înviere. De asemenea, se mai spune că ziua de Paște trebuie să îi prindă pe oameni cu haine noi. Din acest motiv, femeile trebuie să aibă cel puțin o cămașă nouă, iar bărbații, o pălărie.

Tot în Sâmbăta Mare, credincioșii au voie să spele rufe, pentru ca noaptea de Înviere să îi prindă cu haine curate.

Pentru ca membrii familiei să fie sănătoși tot anul, se spune că oasele și resturile de la miel trebuie îngropate la rădăcina unui măr sau al unui păr sănătos.

La rândul său, coaja de la ouăle consumate în ziua de Paște trebuie îngropate în pământ, pentru că apără vitele de deochi. În plus, fetele nemăritate care vor păstra cojile de ou vor grăbi căsătoria.

Conform tradiției, sâmbătă spre duminică oamenii nu trebuie să doarmă,  pentru a li se împlini toate dorințele. Acum se deschid cerurile, iar Domnul nu poate vedea înlăuntrul fiinţei tale şi nu-ţi poate dărui ce-ţi dorești, spune tradiția. 

Se face un foc în curţi sau pe dealul din apropierea bisericii, care ţine până la miezul nopţii. De la miezul nopţii, oamenii merg la biserică, la slujbă. Alteori, focul este întreţinut de flăcăi până în zori.

Se spune că sâmbătă seara se deschid cerurile, iar sufletele celor decedați vin la casa unde au locuit înainte de plecarea în eternitate.

De asemenea, tot în noaptea de Înviere, oamenii nu trebuie să doarmă sub nicio formă, întrucât atunci când se deschid cerurile, Domnul nu poate vedea înăuntrul fiinţei şi nu-i poate îndeplini dorințele, potrivit celor două surse citate mai sus.

Fiind noaptea în care cerurile se deschid, oamenii de la țară aprind un foc în curți sau pe dealul din apropierea bisericii, pe care îl vor ține așa până la miezul nopții sau chiar până în zorii zilei.

Tot sâmbătă seara, înainte de slujba de Înviere, gospodinele pregătesc un coș cu bucate, pe care urmează să îl ducă la biserică pentru a-l sfinți. Fiecare coș trebuie să conțină câte puțin din bucatele pe care oamenii le-au pregătit pentru masa de Paște, alături de o lumânare albă aprinsă, dar și de o ramură de busuioc.

Dacă te împiedici în timp ce te îndrepţi către slujba de Înviere, se spune că vei avea un an greu şi plin de încercări.

 Atunci când se trag clopotele la slujba de Înviere, este bine să ţii un fier între dinţi, astfel încât să fii ferit de dureri de măsele întreg anul.

Sâmbătă seara, înainte de slujba de înviere, în special la ţară, gospodinele pregătesc coşul cu bucate, ce urmează să fie dus la biserică, pentru a fi sfinţite de preot.

Ce se pune în coșul care trebuie dus la biserică

În coș, se aşterne un ştergar curat şi se așează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pască, cozonac, o bucată de slănină, drob, zahăr, făină, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc și friptură de miel.

Lumina Învierii

Seara lumea porneşte în linişte spre biserică, pe drum se vorbeşte în şoaptă, iar la slujba de Înviere, toată lumea stă şi ascultă cu mare evlavie. La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: „Veniți să luați Lumină!”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână.

După ce iau lumina, oamenii merg în cimitir la căpătâiul morţilor familiei şi aprind şi acolo lumânări, ca şi cei trecuţi dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului. Lor li se dă de pomană şi în ziua de Înviere, dar şi peste o săptămână, când e Paştele Morţilor.

La plecarea spre casă, fiecare credincios este bine să ducă în căminul său lumânarea aprinsă la Înviere. Aceasta simbolizează Lumina Învierii Domnului.

Surse: adevarul.ro, a1.ro, ziarulunirea.ro

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026
Benzină tot mai ieftină în Moldova: Cât vor costa carburanții pe 17, 18 și 19 octombrie 2026
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Doliu în lumea culturii muzicale din Moldova: Compozitorul și dirijorul Pavel Anton s-a stins din viață
Doliu în lumea culturii muzicale din Moldova: Compozitorul și dirijorul Pavel Anton s-a stins din viață

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente