Expertiză europeană acasă. Tinerii moldoveni, inclusiv din diasporă, au posibilitatea de a participa la stagii de vară în instituțiile publice din Moldova în cadrul a două programe finanțate de Guvern și UE. Programele prevăd burse de până la 200 de euro și un program vast, alături de funcționarii din Parlament, Guvern sau Președinție sau ghidați de un Înalt Consilier UE. Cei mai buni ar putea fi angajați.
Studenții, masteranzii și tinerii absolvenți, inclusiv din diasporă au posibilitatea de a deveni stagiari în cadrul a două Programe specializate în instituțiile publice.
Programul comun al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova este finanțat din surse UE și prevede o bursă de 200 euro/lună, cu o durată de două luni în timpul verii, în perioada 24 iunie – 23 august. Stagiul este conceput ca o activitate cu normă întreagă, cu o implicare de 8 ore/zi, cu prezență fizică.
Stagiarii vor fi plasați în instituții publice de nivel central, cu titlu indicativ, în cele în care activează un Înalt Consilier UE. Stagiarii pot fi, de asemenea, alocați instituțiilor fără un Înalt Consilier UE desemnat, dar fiind sub mentoratul unui Înalt Consilier UE. La finalul Programului de stagii, personalul instituției gazdă va prezenta un raport de evaluare în care va aprecia performanțele stagiarilor.
Cel de-al doilea program este finanțat din bugetul de stat și prevede o bursă de 3000 de lei pe lună. Acesta începe din 1 iunie, are o durată de 480 de ore și un program flexibil, care poate fi făcut full-time sau part-time, între 3 și 6 luni.
Astfel, doritorii vor putea face stagii la secretariatul Parlamentului, Aparatul Președintelui, Cancelaria de Stat, la ministere sau autoritățile administrative. La finalizarea stagiului complet și obținerea calificativului de evaluare „foarte bine”, stagiarii vor putea fi propuși spre numire pentru o funcție publică fără desfășurarea concursului sau perioadei de probă.
Dosarele la programul comun UE-Moldova pot fi depuse până pe 15 mai, la stagii@eu-advisers.md. Pentru a aplica la programul Guvernului, completați formularul pe www.stagii.gov.md.