Anul 2024 a marcat un pas important în procesul de reformă a sistemului judiciar din Republica Moldova. Procesul de vetting al judecătorilor, desfășurat de Comisia Vetting (Comisia de evaluare a judecătorilor), a jucat un rol esențial în realizarea acestui obiectiv, continuând să fie un subiect de interes și dezbatere publică. Pe parcursul anului, s-au înregistrat o serie de progrese, dar și provocări în implementarea acestei proceduri. Iată principalele realizări ale Comisiei în evaluarea diferitor categorii de subiecți.
Evaluarea organelor de autoadministrare a judecătorilor
În continuarea mandatului Comisiei Pre-Vetting, Comisia Vetting a preluat competența de a evalua, pe lângă alte categorii de subiecți, și candidații la funcțiile de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care și-au depus candidaturile după 1 septembrie 2023, și a candidaților pentru funcții în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor și Colegiul disciplinar, indiferent de data depunerii candidaturii. În 2024, Comisia Vetting a reușit să finalizeze evaluarea tuturor candidaților primiți în baza legii referitoare la pre-vetting.
Un număr de 26 de candidați pentru funcții în organele de autoadministrare ale judecătorilor au trecut prin întreaga procedură de evaluare desfășurată de Comisia Vetting. Dintre aceștia, doi au fost evaluați pozitiv de Comisie și au fost numiți de Parlament în actuala componență a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În plus, din cei 17 candidați care au promovat evaluarea pentru Colegiile CSM, Adunarea Generală a Judecătorilor, convocată pe 19 decembrie curent, a ales trei judecători în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor și patru judecătoare în Colegiul Disciplinar. Componența celor două colegii ale CSM este încă incompletă.
Curtea Supremă de Justiție
Următoarea etapă, după pre-vetting, a fost vettingul Curții Supreme de Justiție (CSJ), care s-a desfășurat simultan cu evaluarea altor categorii de subiecți. Acest lucru a fost realizat prin verificarea integrității atât a judecătorilor CSJ aflați în funcție, cât și a candidaților pentru funcția de judecător al CSJ.
Din cei 25 de judecători ai
CSJ din componența anterioară vettingului, 22 au ales să nu treacă prin evaluare și au demisionat. Trei judecători au optat să fie evaluați, însă doi dintre aceștia nu au promovat evaluarea. Astfel, în noua componență a CSJ se regăsește un singur judecător din componența anterioară a Curții Supreme.
În acest an, Comisia Vetting a evaluat peste 30 de candidați pentru funcția de judecător la CSJ, dintre care 12 au promovat evaluarea integrității, la moment. După verificările desfășurate de CSM, patru judecători noi au fost numiți la CSJ. Pentru a asigura o componență completă a Curții Supreme, mai este necesară numirea a 15 judecători. Recent, Comisia Vetting a primit pentru evaluare încă trei candidați pentru CSJ. În prezent, evaluarea a patru subiecți este în curs, iar raportul pentru un candidat deja audiat este în proces de aprobare.
Curțile de Apel
În paralel cu vettingul CSJ, a fost inițiată evaluarea integrității la nivelul curților de apel. Toate cele patru curți de apel din Republica Moldova au fost notificate despre începerea vettingului și sunt în plin proces de evaluare. În acest context, mai mult de jumătate dintre judecători au demisionat: 21 din cei 40 de judecători de la Curtea de Apel Chișinău, 12 din 17 judecători de la Curtea de Apel Bălți, 3 din 6 judecători de la Curtea de Apel Cahul și 1 din 4 judecători de la Curtea de Apel Comrat.