Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Institutul „Matei Balș”, într-un comunicat citat de News.ro.
„Maestrul Florin Piersic doreşte să transmită gânduri bune pentru toţi admiratorii dumnealui şi să îi asigure că «este pe mâini bune». Începând din momentul internării, 7 mai, ora 22:30, domnul Florin Piersic se află într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios, care presupune abordare multidisciplinară (ortopedică, cardiologică)”, au transmis reprezentanţii Institutului „Matei Balş” din Bucureşti.
Potrivit acestora, marele actor este stabil la acest moment şi se află sub strictă supraveghere medicală, dar evoluţia poate fi imprevizibilă.
„Nu putem face afirmaţii privitoare la evoluţie, ţinând cont de vârstă şi de comorbidităţi”, au mai transmis oficialii unităţii medicale.
Florin Piersic a fost transferat, marţi seară, de la Cluj-Napoca la Bucureşti, cu un avion SMURD.
Actorul a fost operat săptămâna trecută la genunchi la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, ulterior fiind transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde a suferit, pe 5 mai, o intervenţie chirurgicală de extragere a sondelor unui stimulator cardiac.