Forfotă mare în PMAN, unde au loc ultimele pregătiri pentru marcarea Zilei Europei. Și în acest an, Orășel European îi așteaptă pe vizitatori cu diverse activități, târguri, dar și experiențe gastronomice. Organizatorii spun că au pregătit surprize pentru toate generațiile, iar pe final de zi este preconizat un concert. Și Bruxelles-ul ține să ne dea un semnal. De Ziua Europei, la Chișinău este trimis comisarul pentru extinderea Uniunii Europene.
„Aici, în PMAN, pregătirile sunt în toi. Așa cum puteți observa, traficul din zona a fost oprit deja, iar mâine startul evenimentelor va fi dat la ora 12, când va avea loc deschiderea oficiala a orășelului european. Vor urma o serie de acțiuni care se vor desfășura pe parcursul întregii zile. Acestea vor culmina seara cu un concert, la care vor participa mai mulți artiști, inclusiv Cristofor Aldea Teodorovici, Lupii lui Calancea, Kalush orchestra din Ucraina, Satoshi si alții”.
Ediția din acest an va avea loc cu genericul „Llibertate, Pace, Prosperitate – Europa ești tu!”. Activitățile dedicate Zilei Europei 2024 vor evidenția valorile și cultura Uniunii Europene, dar și asistența oferită țării noastre de UE și statele membre. În plus, cei curioși să vadă și pe interior clădirea în care își au birourile miniștrii și premierul țării, vor avea această ocazie, deoarece ușile Guvernului vor fi deschise pentru toți doritorii.
„Este ziua Europei și de asta vă aștept pe toată lumea să sărbătorim așa cum se cuvine în PMAN. Vreau să spun tuturor că vom avea cortul Guvernului, dar și vom face o vizită pentru toți cei care doresc în incinta clădirii Guvernului, vreau să vă spun că vor fi și surprize, așa că vă încurajez să faceți aceste vizite, iar seara ne vedem la un concert”.
De asemenea, la Chișinău, vor fi organizate și acțiuni consacrate Zilei Victoriei și Comemorării Eroilor Căzuți pentru Independența Patriei. Activități în acest sens sunt anunțate atât în sectoarele Capitalei, cât și la Complexul Memorial „Eternitate”, care a trecut recent în gestiunea Primăriei Chișinău.
„Ce mai mare provocare o va avea mâine poliția, deoarece va trebui să asigure calmul dintre cele două tabere- cei care vor porni spre complexul memorial Eternitate, pentru a depune flori și cei care vor sărbători Ziua Europei”.
Ziua Europei va fi marcată la Chișinău, Bălți, dar și în alte localități ale R. Moldova printr-o serie de evenimente organizate atât pe 9 mai, cât și pe parcursul următoarelor săptămâni.