O casă veche, dar frumos decorată, a prins o nouă viață acum patru ani, după ce noii proprietari au transformat-o în pensiune. Situată pe un deal din satul Pohrebea, casa îngrijită de familia Repida este vizitată anual de zeci de turiști, dornici de a gusta din stilul de viață al străbunilor. Și străinii îi trec pragul, la fel în căutarea senzațiilor unice pe care le poate oferi o casă de la țară. Familia a cumpărat gospodăria pe vremea când casele nu costau prea mult și, încetul cu încetul, a readus-o la viață, cu ajutorul unor granturi oferite de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.
Pohrebea număra câteva sute de case, multe dintre ele au murit odată cu gospodarii. Situat în apropierea Nistrului, urmele războiului încă se mai simt. De o vreme însă, localitatea a renăscut, după ce a început să-i fie exploatat potențialul turistic. Gospodăria din imagini aparține acum familiei Repida, care a procurat-o în urmă cu cinci ani. Capul familiei, Ion, a crescut de mic copil fără tată, mort în războiul de pe Nistru. A avut parte de o copilărie deloc ușoară, de aceea a decis să fie tot timpul alături de soție și cei trei copii ai lor.
„- Am avut foarte multe invitații de la prieteni ca să plecăm peste hotare și am luat așa o decizie ca să rămânem acasă, cu familia. Nu mă văd eu peste hotare. Așa sunt eu. Am procurat această casă... - Era străină pentru familia dvs sau era a cuiva din rude? - Casa era a vecinilor. În 92 au părăsit-o. - Pe timpul războiului? E legată de război? - Da. De la vale de casă au căzut obuze si oamenii s-au simțit în pericol, au coborât casa mai la vale. Până în 2019 a stat așa, după aia am procurat-o și am început să-i dăm o nouă viață”.
Readusă la viață, pensiunea a fost gata pentru primii musafiri începând cu anul 2020.
„- Înțeleg că vara este cel mai mare interes. - Da, activăm deocamdată doar vara. Corect ați menționat că avem multă lume care ne vizitează de la an la an. Fiecare vară ei sunt la noi, solicită din timp. Unii vin în trecere, la o cafea, pentru fotografii. Mie îmi pare că fluxul crește de vizitatori, cel puțin la noi, dar normal e că și prin sat”.
Afacerea a început să prindă contur datorită susținerii partenerilor externi de dezvoltare ai Republicii Moldova. În toată această perioadă, Ion a beneficiat de câteva granturi, cel mai mare fiind de 10 mii de euro.
„- Am solicitat o stație de epurare... - Proprie, pentru această casă? - Pentru aceasta, pentru cea din vale, suma e de 80 de mii de lei. Plus ceea ce am adăugat și noi, propria contribuție. - Acesta a fost cel mai important proiect, mai costisitor sau ați avut și altele? - A fost important pentru că noi am vrut să prestăm servicii de calitate, pentru că prestăm și servicii de cazare, și mâncare. - Dacă ar fi s-o luați de la capăt și să vă gândiți „cumpăr sau nu cumpăr această casă?”, ce-ați fi făcut? - O cumpăr, o cumpăr”.
Pe lângă suportul oferit de donatori, și familia și-a asumat o parte considerabilă din investiții.
„- Dacă cinstit calcule nu am făcut, dar flacăra asta de dorință, de a face din zi în zi, din an în an, de a da o plăcere la oameni nu obosim”.
Casa încă mai păstrează din ornamentele tradiționale. Aflăm însă că au fost adăugate recent, după ce au fost consultați bătrânii din localitate.
„Sunt multe ornamente care sunt adăugate, reieșind din faptul că am discutat cu persoanele mai vârstnice din sat. Oamenii ne-au povestit ce ornamente au fost. - Unele le-ați reprodus, le-ați adăugat. - Da, am și cerut ajutorul localnicilor înstăriți. Bunăoară pe la colțuri, floricele cu frunzulițe.
Scopul nu este finalizat, dar te ține în viață, mai ales că ești lângă familie, și că aduci plăcere oamenilor. Când vezi că persoana e cu zâmbetul pe față, e ceva de nedescris. Da, încă avem multe de lucru, dar le vom face cu răbdare. - Sănătate să aveți, răbdare poate și este... - Asta e corect, dar dacă înțelegi că este nevoie de multă răbdare probabil nici sănătatea pleacă așa ușor de la tine. Este ca un echilibru”.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan
