Premierul Slovaciei, Robert Fico, împușcat după o întâlnire guvernamentală, a fost supus unei intervenții chirurgicale. Potrivit publicației slovace Denník Štandard, operația s-a încheiat cu succes, iar starea de sănătate a oficialului este stabilă. Alte surse scriu că Fico ar fi în continuare în stare extrem de gravă la spital.
Robert Fico a fost împușcat în abdomen, când s-a apropiat de oamenii care îl așteptau la ieșirea centrului cultural din Handlova, după ședința de guvern. Bărbatul care l-a împușcat pe premier a fost imediat imobilizat de forțele de securitate și se află acum în custodia poliției. Atacatorul a tras de patru ori înspre Robert Fico, care a fost lovit de trei gloanțe, potrivit ultimelor informații.
Fico a fost dus cu elicopterul la un spital din apropiere, în condițiile în care transferul la Bratislava ar fi durat prea mult.
Oamenii legii au reținut un suspect. Este vorba despre un bărbat vârstnic, de 71 de ani, cunoscut pentru activitatea sa artistică, care deținea arma în mod legal. Fiul său a declarat pentru publicația slovacă Aktuality că nu își poate explica incidentul și că tatăl său nu avea probleme psihice și nu a menționat vreodată că ar avea intenții violente la adresa vreunui politician.
Bărbatul a negat că tatăl său ar fi menționat vreodată în mod deschis că dorește să atace sau să ucidă vreun politician. El a negat, de asemenea, că bărbatul de 71 de ani ar fi fost un pacient psihiatric.
„Poate că a existat un scurtcircuit, nu știu. El este mai energic, dar nu a avut de-a face cu un psihiatru sau lucruri de genul ăsta”, a spus fiul.
Potrivit informațiilor publice, suspectul este unul dintre fondatorii clubului literar Dúha, în cadrul căruia activează din 2005, scrie Pravda. A scris trei colecții de poezie, iar un roman a fost publicat în 2010. Din 2015, suspectul este membru al Asociației Scriitorilor Slovaci.
În 2016, a intrat în atenția presei când, în calitate de angajat al unui serviciu de securitate privat într-un magazin din Levice, a devenit el însuși victima unui atac.
În centrul comercial în care lucra, el a fost atacat de un bărbat mai tânăr, aparent sub influența drogurilor. Juraj C. a suferit mai multe răni și nu a putut lucra o perioadă lungă de timp, a relatat Markíza TV.