Lucrările de construcție care produc zgomot vor fi interzise în blocurile locative în zilele de duminică și de sărbătoare nelucrătoare, precum și în zilele de luni până sâmbătă între orele 18.00 – 08.00.
Totodată, la reconstrucția încăperilor va fi interzisă modificarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale prin instalarea utilajului consumator de gaze în alte încăperi decât în bucătărie sau hale termogeneratoare.
Va fi interzisă și efectuarea lucrărilor de termoizolare și de schimbare coloristică a fațadei în lipsa autorizației de construire pentru lucrările la fațadele clădirilor orientate spre bulevarde și străzi, la clădirile cu statut de monument, la construcțiile din zonele de protecție a acestora, cu excepția lucrărilor de finisare exterioară, care nu modifică elementele fațadelor și a soluțiilor cromatice.
Alte modificări prevăd extinderea termenului de privatizare pentru locuințele pasibile de privatizare. Termenul va fi extins din considerentul că există litigii care urmează a fi examinate de instanța de judecată și pentru că există circa 9 000 de locuințe pasibile pentru privatizare, cele mai multe fiind în municipiul Chișinău.