Elicopterul președintelui Iranului, Ebrahim Raisi, a fost implicat într-un accident, a raportat televiziunea de stat. Salvatorii încearcă să ajungă la locul unde un elicopter a fost implicat într-un incident, notează express.co.uk și adevărul.ro.
Tasnim News a anunțat pe Telegram: „A avut loc un accident cu elicopterul care îl transporta pe președinte în Azerbaidjanul de Est. Unele știri indică faptul că elicopterul care îl transporta pe președintele Raisi a avut un accident în Azerbaidjanul de Est. Cu toate acestea, unii dintre însoțitorii președintelui din acest elicopter au reușit să contacteze centrul și astfel s-a mărit speranța de încheiere a acestui incident fără pierderi de vieți omenești. În acest convoi au fost prezente trei elicoptere, două elicoptere care transportau niște miniștri și oficiali au ajuns la destinație în siguranță.”
Din primele informații Raisi călătorea în provincia Azerbaidjan de Est a Iranului.
Iranul folosește o varietate de elicoptere în țară, dar sancțiunile internaționale îngreunează obținerea de piese pentru ele. Flota aeriană militară a Republicii Islamice datează, de asemenea, în mare măsură dinainte de Revoluția Islamică din 1979.
Raisi, în vârstă de 63 de ani, a condus anterior justiția din țară. El este văzut ca un protejat al liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, iar unii analiști au sugerat că în cele din urmă l-ar putea înlocui pe liderul religios în vârstă de 85 de ani.
Imaginile făcute astăzi îl arată pe Ebrahim Raisi imortalizat alături de președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev. Cei doi au inaugurat barajul Qiz Qalasi, construit pe râul Aras, care trece de-a lungul graniței dintre cele două țări.