Celebrul compozitor Eugen Doga a lansat o carte. Volumul „Viața e ca o gamă în Do major” a văzut lumina tiparului la o editură de la București în această primăvară și a fost lansat în salonul muzical din incinta casei familiei Doga.
„Între cele două coperte se regăsesc o seamă de partituri ale pieselor maestrului, unele dintre ele fiind însoțite și de textele cântate. Finalul cărții ne aduce în prim-plan un frumos album de fotografii, care vin să ilustreze parcursul vieții autorului”, potrivit informațiilor de pe pagina de Facebook a lui Doga.
Apariția cărții a fost posibilă grație efortului depus de președinta Fundației „Dominanta”, la cârma căreia se află Viorica Doga, fiica maestrului.
O parte din tirajul cărții a fost donată mai multor biblioteci publice și ale unor școli de artă din Chișinău, pentru a oferi tinerei generații de artiști posibilitatea de a studia creația marelui compozitor.
Eugen Doga s-a născut pe 1 martie1937, în satul Mocra din regiunea transnistreană, azi, raionul Rîbnița.
A scris muzică la peste 200 de filme: Nunta la palat, Singur în fața dragostei, Zece ierni pe o vară, Explozie cu efect întârziat, Lăutarii, Șatra, Gingașa și tandra mea fiară, Ana Pavlova, Patul lui Procust. A contribuit la dezvoltarea filmului de animație din republică, realizând coloana sonoră a peliculelor „Capra cu trei iezi”, „Maria Mirabela”, serialul „Guguță”.
Eugen Doga este autorul muzicii Imnului Chișinăului. Acum câțiva ani, a oferit Municipalității, cu titlu gratuit, drepturile asupra acestei piese.