Primul astronaut de culoare selectat de NASA a ajuns, în sfârşit, în spaţiu, la 90 de ani. Ed Dwight a aşteptat şase decenii momentul. Fostul căpitan de aviaţie a devenit noul deținător al recordului pentru cea mai bătrână persoană în spațiu, scrie Observatornews.
Ed Dwight era pilot al Forțelor Aeriene când președintele John F. Kennedy l-a susținut ca și candidat pentru primul corp de astronauți al NASA. Dar nu a fost ales pentru promoția din 1963.
Dwight, acum în vârstă de 90 de ani, a survolat spațiul într-un zbor de aproximativ 10 minute, la bordul capsulei Blue Origin. El a numit-o „o experiență care i-a schimbat viața”.
„M-am gândit că nu aveam nevoie de așa ceva în viața mea”, a spus Dwight la scurt timp după ce a ieșit din capsulă. „Dar, acum, sunt extaziat”.
Ed Dwight e noul deținător al recordului pentru cea mai bătrână persoană în spațiu - cu aproape două luni mai în vârstă decât era actorul din „Star Trek” William Shatner când a urcat în 2021.
Aceasta a fost prima lansare a unui echipaj Blue Origin în aproape doi ani. Compania a fost consemnată la sol în urma unui accident petrecut în 2022, în care boosterul s-a prăbușit, dar capsula plină de experimente s-a parașutat în siguranță la sol. Zborurile au fost reluate în decembrie anul trecut, dar fără nimeni la bord. Aceasta a fost a șaptea oară când Blue Origin a zburat cu turiști spațiali.
Dwight a fost însoțit în zbor de patru antreprenori din SUA și Franța și de un contabil pensionar. Prețul biletelor lor nu a fost dezvăluit; locul lui Dwight a fost sponsorizat parțial de organizația non-profit Space for Humanity.