Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis dosarele a șase candidați non-judecători la concursul pentru ocuparea funcției de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Astfel, la proba interviu au fost promovați: Sergiu Brigai, Leonid Chirtoacă, Aliona Ciocanu, Aliona Corcenco, Ion Munteanu și Iuri Lealin.
Candidata Mariana Cherpec, acum membru al Consiliului Superior al Procurorilor, a cerut să fie retrasă din concurs, solicitare aprobată de CSM.
Iar dosarul candidatului Vladislav Gribincea a fost declarat inadmisibil, din cauza neprezentării în termen a certificatului medical privind starea sănătății și două referințe de la persoane notorii. Gribincea nu a răspuns la telefon pentru o reacție.
Acum, la Curtea Supremă de Justiție se caută 20 de magistrați - 11 judecători de carieră și 9 din mediul academic, avocatură sau procuratură. Obligatoriu ei trebuie să treacă cu brio de evaluarea externă, condiție care a dus la valul de demisii de la CSJ anul trecut.