Vinul Moldovei atrage ca un magnet. Ziua Națională a Vinului din Republica Moldova a fost desemnată câștigătoarea categoriei „Magnet of the Region” în cadrul prestigiosului concurs tematic „Wine Travel Awards” 2023-2024. Înmânarea premiilor a avut loc în cadrul celei mai cunoscute expoziții britanice „London Wine Fair” 2024.
Distincția subliniază atractivitatea și impactul Zilei Naționale a Vinului, recunoscând internațional calitatea vinurilor și cultura vinului din Republica Moldova.
„Acest premiu aparține tuturor celor care au contribuit la succesul Zilei Naționale a Vinului. Munca asiduă și entuziasmul viticultorilor noștri au creat o impresie de durată asupra tuturor celor care au participat la sărbătoarea noastră vinicolă”, a menționat Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Unit, E.S. Ruslan Bolbocean, cel care a ridicat premiul.
Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) de 10 ani. Notorietatea festivalului „Ziua Națională a Vinului” este susținută de programul de promovare internațională a brandului de țară Wine of Moldova, dar și prin parteneriatele stabilite cu industria turismului și alte sectoare conexe.
„Ziua Națională a Vinului s-a consacrat ca cel mai mare și mai atractiv festival turistic și vitivinicol în țara noastră dar și în Europa de Est, iar sectorul vitivinicol dezvoltă evenimentul în mod continuu”, a confirmat Ștefan Iamandi, directorul Oficiului Național a Viei și Vinului.
Ziua Națională a Vinului a trecut prin transformări și reconceptualizări, cuprinzând un set de elemente atractive pentru vizitatori, turiști dar și un motiv de mândrie pentru cetățeni și producători.
„Suntem mândri de această recunoaștere internațională. USAID, prin proiectele sale, a sprijinit în mod constant dezvoltarea Zilei Naționale a Vinului, fiind esențial în conceptualizarea și promovarea acestui eveniment emblematic. Acest premiu este o recunoaștere a eforturilor noastre comune”, a declarat directoarea industriei vitivinicole în proiectul USAID de Competitivitate și Reziliență Rurală, Diana Lazăr.
Wine Travel Awards este un proiect global de recunoaștere a excelenței în domeniul industriei vinului și oenoturismului, ajuns la a treia ediție. Concursul premiază regiunile viticole, evenimentele și persoanele care contribuie semnificativ la dezvoltarea și promovarea turismului vinicol. Rezultatele concursului sunt anunțate anual în cadrul evenimentelor internaționale specializate.