Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 993: Supărarea Chișinăului, lege specială în Rusia și ironia lui Trump Jr. UE are un plan

/VIDEO/ Cum arată Circul după renovare? UE a investit 2,2 milioane de euro în conservarea clădirii

missing
23 mai 2024, ora 21:08

După ce europenii au investit 2,2 milioane de euro, autoritățile anunță că au reușit să oprească degradarea circului din Chișinău. Lucrările de conservare au durat un an și opt luni, timp în care a fost reabilitat acoperișul și s-au montat vitralii noi. Doar că până la deschiderea circului mai este atât de mult de lucru, încât nimeni nu poate spune când vom avea o arenă modernă. Cu toate aceste, astăzi, cu ocazia încheierii primei etape de reabilitare, pe șantier au venit atât finanțatorii, cât conducerea țării.

„Așa arata acum acoperișul circului, după finalizarea primei etape de conservare. Lucrările, care au durat aproape 2 ani au prevazut schimbarea învelitorii cupolei, schimbarea rețelei de evacuare a apelor pluviale, dar și reabilitarea acoperișului. Lucrările au costat peste 800 de mi ii de euro”.

Ceea ce este vizibil pentru cei care trec prin preajmă este faptul fațada circului. Datorită vitraliilor noi, acum prin clădire nu mai șuieră vântul.

„Când am venit, între 70-80% din sticlă era distrusă, era căptușită cu foi de PFL. Sticla corespunde exigențelor de izolare termică noi. Este vorba despre trei rânduri de sticlă așa cum prevăd noile normative”, a declarat managerul de proiecte, Andrei Vasilache.

Lucrările de conservare au costat peste 2,2 milioane de euro, bani oferiți de Uniunea Europeană prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

„Aceste lucrări sunt menite să protejeze edificiul de condițiile meteorologice nefavorabile și de erodare ulterioară. Sunt doar o primă etapă de restaurare din multe alte etape care urmează a fi realizate”, a menționat ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks.

La această etapă, însă, nu se vede nici măcar luminița din capătul tunelului. Prezentă la eveniment președinta Maia Sandu doar a constatat că mai avem nevoie de mulți bani până să deschidem o arenă conform standardelor europene.

„E nevoie de bani în continuare, dar cred că reușim să ne mobilizăm să găsim resursele pentru ca să ducem la bun sfârșit acest proiect”, a vorbit președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Până vin banii, managerul de proiect își face planuri. Proiectul de reparație capitală a fost împărțită în câteva etape, iar a doua fază presupune prevede înlocuirea rețelelor inginerești.

„Unul din primii pași care trebuie să fie realizați sunt schimbarea tuturor rețelelor inginerești. Este vorba despre conectarea la apă, canalizare, iluminare și tot ce ține de respectivele rețele”, a declarat managerul de proiecte, Andrei Vasilache.

În lipsă de investiții, circul a degradat până când în 2002, guvernarea a decis să-l închidă. 12 ani mai târziu, sala mică a circului a fost redeschisă pentru public, iar sala mare rămâne în continuare nefuncțională.

Vettingul este cea mai discutată reformă din domeniul Justiției. Urmează noi demisii la Curțile de apel Bălți, Cahul și Comrat? Câți judecători de la Curtea de Apel Chișinău vor promova testul de integritate? Cine și cum influențează procesul de evaluare a magistraților? Cum se simte vettingul pe interior, dar și care este impactul acestuia asupra întregului sistem, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: vicepreședintele Comisiei Vetting Andrei Bivol și judecătorul Dumitru Racoviță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Candidatul la funcția de președinte Alexadr Stoianoglo și-a petrecut, anul acesta, Crăciunul pe stil vechi în prestigioasa stațiune balneară cehă, Karlovy Vary. Stoianoglo și soția sa Țvetana Curdova au mers acolo însoțiți de prieteni de familie. Cel care a plătit hotelul pentru toți este un moldovean cu afaceri în România, care în utimii doi ani a sponsorizat cu milioane de lei diverse proiecte sociale promovate de Șor. Sponsorul lui Șor l-a însoțit pe Stoianoglo în această vacanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!

/VIDEO/ Surpriza de la meteo în Moldova! Unde au fost filmați primii fulgi de zăpadă din acest sezon rece
/VIDEO/ Surpriza de la meteo în Moldova! Unde au fost filmați primii fulgi de zăpadă din acest sezon rece
/LIVE/ Taina pensiilor mici, falsuri mediatice „nistrene” și „invazia” migranților: Despre toate - de la 19:55, la „Alo, TV8”
/LIVE/ Taina pensiilor mici, falsuri mediatice „nistrene” și „invazia” migranților: Despre toate - de la 19:55, la „Alo, TV8”
/EXCLUSIV/ Surse TV8: Cine sunt cei 5 miniștri care ar putea pleca din Guvernul Recean
/EXCLUSIV/ Surse TV8: Cine sunt cei 5 miniștri care ar putea pleca din Guvernul Recean
/VIDEO/ Verde-n ochi: Antieroii campaniei electorale. Cine sunt cei care incită la ură și dezbinare în Moldova
/VIDEO/ Verde-n ochi: Antieroii campaniei electorale. Cine sunt cei care incită la ură și dezbinare în Moldova
/VIDEO/ Retragerea lui Spînu, o decizie coordonată? Unii analiști cred că va reveni în politică în fruntea propriului partid
/VIDEO/ Retragerea lui Spînu, o decizie coordonată? Unii analiști cred că va reveni în politică în fruntea propriului partid

Drona căzută lângă Coșernița, examinată de experți. Prima concluzie: „Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor”

missing
12 noiembrie 2024, ora 21:06

Aparatul de zbor căzut și descoperit azi lângă localitatea Coșernița, raionul Criuleni, a fost ridicată de către experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP. În urma primelor examinări, s-a constatat că nu e vorba despre o dronă, ci despre un aparat de zbor de însoțire a dronelor de tip „Shahed” de origine rusească. Acesta nu avea atașat explozibil.

„Nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor din regiune. Cercetările la fața locului continuă”, menționează reprezentanții Poliției. 

Poliția face apel la cetățenii care identifică aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol - să nu se apropie de ele și să nu le atingă, dar să anunțe imediat poliția la numărul de urgență 112.

TV8.md amintește că pe 10 noiembrie, două drone rusești au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, iar ieri, Maia Sandu a confirmat că aparatele de zbor depistate în raioanele Căușeni și Rîșcani nu purtau explozibil, dar a recunoscut că suntem vulnerabili în fața unui eventual atac aerian. 

Precizările au fost făcute în contextul în care responsabilii de la ministerul Apărării au recunoscut faptul că radarul de monitorizare a spațiului aerian, cumpărat la sfârșitul anului trecut, nu a detectat cele două aparate, care au intrat în spațiul aerian al țării la o altitudine joasă.

Dosarul de trădare de patrie în care este vizat șeful serviciului juridic al Parlamentului, un ofițer al Poliției de Frontieră și soția acestuia, care ar fi fost complice, a fost trimis în instanță. /Notă de protest Kremlinului, înmânată Ambasadorului Federației Ruse la Chișinău. Oleg Ozerov a fost chemat astăzi la Ministerul de Externe. Autoritățile moldovenești i-au cerut Rusiei să se abțină de la orice ingerință în afacerile interne ale Republicii Moldova. /Un șef de secție de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” este cercetat de ofițerii anticorupție, pentru că ar fi perceput sistematic plăți ilegale de la pacienți. Care este reacția instituției!
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se clatină fotoliul șefei de la Procuratura Anticorupție. „Am văzut un eșec total”, a spus președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, unde s-a discutat despre corupția politică. Cu ce reacție a venit Procuratura Anticorupție! /Andrei Spînu se retrage din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate. Anunțul a fost făcut într-o postare pe Facebook. Cum și-a motivat plecarea, dar și care a fost reacția colegilor! /Notă de protest Kremlinului pentru ingerințele Federației Ruse în procesul electoral și căderea dronelor rusești pe teritoriul țării. Autoritățile de la Chișinău îl convoacă pe Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Socialiștii nu se pot resemna cu înfrângerea. Membri, dar și simpatizanți ai partidului au protestat astăzi în fața Comisiei Electorale Centrale, în timp ce membrii acesteia examinau sesizările depuse de ei, care se referă la presupusele încălcări în timpul scrutinului. Care este reacția PAS-ului! /Amenzile aplicate până acum alegătorilor care au luat bani în schimbul votului la alegerile prezidențiale și referendum se ridică la 5 milioane de lei. Sancțiunile au fost aplicate de Centrul Național Anticorupție, pe baza proceselor contravenționale întocmite de polițiști. /Mai mulți medici, dar și pacienți au ieșit astăzi astăzi în fața Spitalului Clinic din Bălți, în semn de protest față de decizia instanței de a-l condamna la doi ani de închisoare pe medicul urolog Serghei Cozub. Aceștia au cerut grațierea medicului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Victor Furtună a câștigat concursul pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Acesta a obținut cel mai mare punctaj în urma interviului desfășurat astăzi de Consiliul Superior al Procurorilor. /Partidul Socialiștilor din Moldova amenință cu proteste. Igor Dodon acuză guvernarea și pe președinta nou aleasă că a furat voturile alegătorilor. Ce răspuns au cei din urmă! /Moldovenii cu cetățenie română vor fi așteptați 5 zile la urne ca să voteze președintele țării și să-și aleagă reprezentanții în Parlamentul de la București. România va deschide în Republica Moldova 59 de secții de votare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se clatină unele fotolii în Guvern. Premierul Dorin Recean promite schimbări în următoarele zile. Acesta nu a precizat însă despre ce miniștri ar fi vorba. /Ministerul Afacerilor Externe respinge acuzațiile autorităților ruse, care au spus că nu recunosc rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și le consideră „nedemocratice”. Care a fost și reacția purtătorului de cuvânt al Guvernului! /În doar două zile, peste 100 de mii de persoane s-au înscris în sistem pentru a beneficia de compensații pentru perioada rece a anului. Cei care vor cheltui banii acordați de stat în alte scopuri decât plata facturilor pentru încălzire, vor fi lipsiți de compensație.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Decizia Curții Constituționale privind confirmarea rezultatelor referendumului republican a fost publicată în Monitorul Oficial. Integrarea europeană va fi legalizată în Constituție. /Fraudă de zece milioane de lei dintr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană. Ofițerii anticorupție au descins la cinci angajați ai Moldsilva. /Peste 50 de mii de persoane s-au înscris în sistemul de compensații în prima zi de la lansare. Cererile pot fi depuse până pe 28 noiembrie, inclusiv.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Maia Sandu câștigă alegerile prezidențiale și devine singurul politician căruia moldovenii i-au încredinţat direct două mandate. Rezultate preliminare arată un scor de 55,3 la sută pentru Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, cu 44,6%. /Aproape 800 de încălcări în ziua alegerilor au fost semnalate de Observatorii Misiunii Promo-Lex. Și poliția a înregistrat peste 200 de incidente care au vizat procesul electoral și au întocmit 31 de procese-verbale. Cele mai multe țin de coruperea electorală, fotografierea buletinelor de vot sau transportarea organizată la secțiile de votare. /De astăzi, cetățenii Republicii Moldova se pot înregistra pe platforma compensații.gov.md pentru a beneficia de ajutor la energie în sezonul rece. Compensațiile vor fi acordate sub formă de bani direct în contul bancar sau prin oficiile poștale, nu ca reducere în facturi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Remunerați cu mașini și telefoane mobile pentru a corupe alegătorii. Oamenii legii vin cu detalii despre perchezițiile de ieri la membrii fostului partid „Șor” și ai Blocului politic „Victorie”. Două persoane au fost reținute, iar un Suzuki Vitara, confiscat. Astăzi au avut loc noi percheziții în acest dosar. /Astăzi este ultima zi în care este permisă agitația electorală în cadrul turului doi al alegerilor pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Mâine va fi „ziua tăcerii”, iar duminică moldovenii vor decide cine va conduce țara în următorii patru ani. /Suntem săraci, dar punem bani și la ciorap. Șase din zece moldoveni au reușit în ultimul an să pună bani deoparte, arată un sondaj efectuat de Expert Grup. Economia țării însă a pierdut.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Constituția Republicii Moldova va fi modificată. Curtea Constituțională a validat referendumul republican din 20 octombrie. Începutul ședinței a avut loc pe fundalul unui protest organizat de liderii și simpatizanții Blocului „Victorie”, afiliat fugarului penal Ilan Șor, dar și ai Partidului Comuniștilor. /Percheziții matinale în șapte raioane din țară, în cadrul unor dosare privind coruperea electorală.12 persoane sunt bănuite că ar fi oferit bani alegătorilor pentru a vota un anumit candidat la alegerile prezidențiale. Tot pentru corupere electorală a fost reținut și liderul organizației teritoriale al Blocului Victorie din Cimișlia. /Începând de mâine,1 noiembrie, și până pe 31 martie, șoferii sunt obligați să circule cu luminile de întâlnire conectate la mașini și pe timp de zi. Ce amendă riscă șoferii care nu se vor conforma.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Centrul Național Anticorupție a aplicat amenzi în valoare de peste două milioane de lei pentru corupere electorală, iar alte aproape o mie de procese-verbale sunt acum în examinare. Printre cei amendați se află și Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel. /În plină campanie electorală, miniștrii au decis să dubleze îndemnizația unică pentru tinerii medici care vor alege să profeseze la sate. Suma va crește de la 120 până la 250 de mii de lei. Nu are nicio tangență electorală, dă asigurări purtătorul de cuvânt al Guvernului. /Stare de panică dăunează buzunarului. Celebra schemă cu ruda implicată în accident a înșelat moldovenii de cel puțin 36 de milioane de lei. Poliția raportează 240 de cazuri în care oamenii au căzut în plasa escrocilor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Noi percheziții în dosarul coruperii electorale. Oamenii legii au descins în Cimișlia și Comrat, la șase persoane, care ar fi influențat alegătorii la referendumul și scrutinul electoral de pe 20 octombrie. /Căldură mai ieftină pentru consumatorii din nordul țării. Care este noul tarif aprobat astăzi de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică./Numărul cazurilor de infecții ale căilor respiratorii este în creștere cu 20 la sută față de săptămâna trecută. Mai mult de jumătate s-au înregistrat la copii. În total au fost înregistrate peste 5 mii de cazuri.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În doar o săptămână, ofițerii anticorupție au aplicat amenzi de peste un milion de lei persoanelor care și-ar fi vândut votul în cadrul alegerilor din 20 octombrie. Până acum, oamenii legii au efectuat peste 800 de percheziții și au aplicat sechestre în valoare de peste 50 de milioane de lei. /Medicul de la azilul de bătrâni din Comrat, care a fost filmat în timp ce le spunea pacienților cum să voteze, ar fi fost plătit cu bani din Rusia pentru a influența votul alegătorilor. Acesta a fost reținut. CEC nu exclude anularea voturilor date în acest azil. /Noi detalii în cazul avionului prăbușit la Vadul lui Vodă, unde o persoană a decedat. Aeronava se pregătea să aterizeze când a căzut peste o clădire.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Perchezițiile și reținerile în dosarul mitei electorale continuă. Astăzi a ajuns pe mâna oamenilor legii liderul unei grupări afiliate fugarului panal Ilan Șor, fiind denunțat de o femeie. Între timp, ofițerii CNA au descins în mai multe localități din Orhei, Rezina și Nisporeni! /Beneficiarii unei case de bătrâni din Comrat au fost ajutați să voteze. Mai mult, li s-a sugerat și candidatul. Promo-LEX face apel către instituțiile statului să intervină. /Percheziții astăzi și în sudul țării. Adjunctul bașcanei Găgăuziei, Victor Petrov, a fost asaltat de procurori. Acesta este suspectat de evaziune fiscală și spălare de bani.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Transferuri de zeci de milioane de dolari pentru cumpărarea voturilor. În doar două luni, din Federația Rusă au fost transferate 39 milioane de dolari. /Certificatele pentru drept de vot pentru turul I al alegerilor prezidențiale nu mai sunt valabile. Cetățenii pot solicita altele noi pentru turul II. Acestea le vor permite alegătorilor să voteze în orice altă secție de votare de pe teritoriul țării, pe lista electorală suplimentară. /Atac terorist la Ankara. Șapte persoane au murit, inclusiv cei doi atacatori, și 22 de răniți. Atentatul nu a fost revendicat deocamdată, dar ministrul Apărării și cel de Interne de la Ankara au indicat Partidul Muncitorilor din Kurdistan drept responsabil.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale să dă în jurul dezbaterilor. Maia Sandu a aruncat mănușa în terenul lui Alexandr Stoianoglo și l-a invitat la duel fără moderatori. /Centrul Național Anticorupție a aplicat amenzi în valoare de circa 1 milion de lei pentru corupere electorală. Peste 350 de procese verbale, recepționate de la Poliție, sunt în proces de examinare. /Grav accident la Ialoveni. Două persoane au murit, iar alta luptă pentru viață, după ce două automobile s-au ciocnit frontal. Totul s-a întâmplat lângă Sociteni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Dezbaterea electorală dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo va avea loc duminică, 27 octombrie. Aceasta va fi moderată de jurnalistul Gheorghe Gonța, cel care a recunoscut public că a acceptat bani în plic pentru munca sa, a făcut partizanat politic, lucruri incompatibile cu activitatea ziaristică. Au reacționat și ONG-urile de media. /Comuniștii au cerut Comisiei Electorale Centrale anularea voturilor din diasporă pentru referendum sau renumărarea acestora. Mai mult, Vladimir Voronin îl acuză pe Igor Dodon de rezultatul referendumului. /Eșec pentru a treia oară! Licitația pentru spațiile comerciale de la aeroport a fost din nou anulată. Asta după ce un singur participant a depus dosarul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană a separat moldovenii în două tabere. 50,4 dintre alegători au spus DA integrării în UE, numărul acestora fiind mai mare cu aproximativ 14 mii. /Viitorul președinte al Republicii Moldova va fi ales în turul doi. Maia Sandu a acumulat peste 42 la sută dintre voturi, iar Alexandr Stoianoglo 26. Cei doi au promis că vor avea dezbateri electorale. /Oameni decedați în listele electorale, intimidări și secții de votare fără lumină, sunt doar câteva dintre încălcările semnalate de observatori în ziua alegerilor. În ce măsură acest pot influența rezultatele finale, vă spunem la știri.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Peste 300 de tineri din Republica Moldova ar fi fost instruiți să provoace haos de alegeri. Oamenii legii au efectuat aproape 90 de percheziții în toată țara și au confiscat 1,6 milioane de lei. Avem detalii și imagini la știri! /Start sezon termic în Chișinău și Bălți. Primele vor fi conectate școlile, grădinițele, spitalele, dar și în blocurile care au depus solicitări la furnizorii de energie termică. /Pericol de explozie la Edineț! O autocisternă cu gaz a răsturnat un microbuz. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Alertă în nordul țării. Bucăți de rachetă au fost găsite lângă un sat din Republica Moldova. Noaptea trecută, armata rusă a lansat zeci de rachete asupra mai multor regiuni ucrainene, inclusiv Cernăuți. Astăzi însă, președintele Ucranei, Volodimir Zelenski, a prezentat „planul de victorie” în războiul cu Rusia. Acesta constă din cinci puncte și trei anexe secrete. /Noi percheziții în nordul țării, la activiștii Blocului „Victoria”. Poliția investighează suspiciuni privind posibile tentative de influențare ilegală a procesului electoral.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice vor avea un program special de muncă în ziua alegerilor din 20 octombrie. /Vin înghețurile în Republica Moldova. Meteorologii au emis Cod galben pentru cinci zile. Mai exact, în perioada 17-21 octombrie, în orele nocturne și ale dimineții, temperatura la suprafața solului va coborî până la ...-4°C. /Atac cu rachete la Nikolaev. O femeie a murit, iar cel puțin 16 persoane au fost rănite. Incendiile s-au extins pe câteva sute de metri pătrați.

TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor video
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, reporter TV sau editor video
/LIVE/ Taina pensiilor mici, falsuri mediatice „nistrene” și „invazia” migranților: Despre toate - de la 19:55, la „Alo, TV8”
/LIVE/ Taina pensiilor mici, falsuri mediatice „nistrene” și „invazia” migranților: Despre toate - de la 19:55, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Singurul candidat al curților de apel la CSM a picat vettingul. Vicepreședintele Comisiei: „Cea mai mare provocare este...”
/VIDEO/ Singurul candidat al curților de apel la CSM a picat vettingul. Vicepreședintele Comisiei: „Cea mai mare provocare este...”
/VIDEO/ Verde-n ochi: Antieroii campaniei electorale. Cine sunt cei care incită la ură și dezbinare în Moldova
/VIDEO/ Verde-n ochi: Antieroii campaniei electorale. Cine sunt cei care incită la ură și dezbinare în Moldova
/VIDEO/ Emoții unice pentru un tânăr din Capitală. În timp ce cânta la chitară melodia lui The Urs, interpretul a apărut lângă el
/VIDEO/ Emoții unice pentru un tânăr din Capitală. În timp ce cânta la chitară melodia lui The Urs, interpretul a apărut lângă el

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.