Republica Moldova a negociat un grant de 2 milioane de euro din partea Austriei, pentru reducerea sărăciei. Negocierile au fost purtate la Viena, de către ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Grantul oferit este nerambursabil.
Potrivit Ministerului Muncii, acesta va contribui la dezvoltarea măsurilor pentru reducerea și prevenirea sărăciei sau pentru atenuarea consecințelor socio-economice negative ale crizelor multiple pentru persoanele afectate de sărăcie și grupurile vulnerabile; asigurarea disponibilității, accesului, calității și accesibilității serviciilor de îngrijire și sănătate; măsuri pentru incluziunea socială; măsuri pentru promovarea unei vieți independente, fără discriminare pentru persoanele cu dizabilități; prevenirea și combaterea violenței de gen; măsuri pentru combaterea sărăciei copiilor și promovarea sănătății și bunăstării copiilor prin îmbunătățirea participării lor materiale și sociale; măsuri pentru securitatea socială a grupurilor vulnerabile și afectate de sărăcie și extinderea sistemelor de protecție socială.
„Îi mulțumesc lui Johannes Rauch (nr. omologul său austriac) pentru susținerea necondiționată și suportul continuu acordat țării noastre, pentru frumoasa colaborare pe dimensiunea socială și îmi doresc să continuăm colaborarea prin noi proiecte de asistență, schimb de experiență și consolidare a capacităților instituțiilor publice din sistemul social”, a menționat Alexei Buzu.
La Viena, Alexei Buzu a avut o întrevedere și cu Martin Kocher, ministrul Muncii și Economiei al Austriei, în care a solicitat suportul Austriei în continuarea efortului de a schimba și îmbunătăți situația pe piața muncii din Moldova. Miniștrii au agreat să colaboreze, în special, pe dimensiunea politicilor de ocupare a forței de muncă și pe consolidarea capacităților Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă. Agenția omologă din Austria este cunoscută ca una dintre cele mai bune și eficiente din toată Europa și tindem să urmăm acestui exemplu.