În Capitală a avut loc primul semimaraton al profesiilor juridice din Chișinău „Legal Half-Marathon Chișinău 2024”. La eveniment au participat tineri, adulți dar și peste 200 de elevi ai mai multor licee din Chișinău.


„Astăzi, la primul semimaraton al profesiei juridice din Chișinău - „Legal Half-Marathon Chișinău 2024” au participat numeroși colegi din cadrul Primăriei Chișinău. De asemenea, au concurat aproximativ 200 de elevi ai școlilor sportive și liceelor din Capitală, pe care i-am încurajat să se alăture evenimentului și suntem mândri de implicarea lor. Aceasta reprezintă o oportunitate excelentă pentru a practica sportul și pentru a petrece timp de calitate alături de colegi sau familie”, a declarat primarul general, Ion Ceban, prezent la eveniment.

Primarul își dorește ca semimaratonul să devină o tradiție internațională, organizată nu doar la Chișinău, ci și în alte locații care să atragă atât vizitatori, cât și sportivi din întreaga lume.