Alertă meteo! Se anunță cod galben de instabilitate atmosferică pe tot teritoriul Republicii Moldova. În a doua jumătate a zilei de azi, se așteaptă ploi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și chiar grindină.
Serviciul Meteorologic de Stat, anunță pentru 28 mai, de la ora 13:50 până la 24:00, cod galben de instabilitatea atmosferică.
Meteorologii prognozează descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice (15-25 l/m2) cu grindină slabă și intensificări ale vântului în rafale de până la 15-18 m/s.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenului prognozat, datele vor fi actualizate.





































