600 și toți pregătiți. Voluntarii campaniei „Fii ONEST, nu copia!” au fost instruiți timp de două zile pentru a monitoriza examenele de absolvire a gimnaziului. Activitățile s-au desfășurat la Chișinău, Bălți și Cahul, iar participanții au fost informați despre responsabilitățile pe care le vor avea, procedurile de ordin general și actele normative aplicate.
Circa 600 de voluntari au participat, în zilele de 25 și 26 mai, la instruiri organizate de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare la Chișinău, Bălți și Cahul. Inițiativa se înscrie din Campania Națională „Fii ONEST, nu copia!”, lansată de MEC și ANCE cu scopul de a asigura integritatea procesului de evaluare națională la nivel gimnazial.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a vorbit voluntarilor despre importanța asigurării condițiilor egale pentru toți elevii care au examene. În special, după ce s-a constatat că în 8 raioane există discrepanțe semnificative între rezultatele elevilor la examenele de absolvire a clasei a XII-a și a IX-a.
„Din acest motiv, considerăm că este bine să avem un proces de monitorizare externă, prin intermediul căruia să ne asigurăm că toți copiii, de pe tot teritoriul Moldovei susțin examenele în condiții egale și o notă de nouă din Cahul este egală cu o notă de nouă din Chișinău, Briceni sau Edineț. Este foarte important ca eforturile și cunoștințele fiecăruia dintre noi să fie evaluate obiectiv, iar noi, cei din sistemul educațional, avem o mare datorie să facem ca lucrurile să se întâmple anume astfel – obiectiv”, a menționat ministrul.
Totodată, Claudia Hermes, Directoarea de Țară GIZ a subliniat încă o dată importanța și responsabilitatea voluntarilor:„Sectorul educațional este unul care crește o generație nouă, în spiritul integrității și luptei cu corupția. Aici își are locul această campanie care previne copiatul și corupția în cadrul examenelor de absolvire a gimnaziului prin implicarea unor voluntari care să fie observatori la aceste examene. Susținând implementarea reformelor guvernamentale și promovând integritatea noi putem să ne asigurăm că sistemul educațional devine un fundament pentru un viitor fără corupție”.
Participanții au fost informați despre felul în care se desfășoară examenele, responsabilitățile pe care le vor avea, procedurile de ordin general și actele normative aplicate și au adresat întrebări experților. Instruirea este obligatorie pentru a putea desfășura activitatea de voluntar în cadrul proiectului.
Proiectul „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova” este cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partener al proiectului în Republica Moldova este Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, care implementează inițiativa „Asigurarea integrității procesului de evaluare națională la nivel gimnazial (clasa a IX-a) prin organizarea Campaniei Naționale de recrutare a voluntarilor – Fii ONEST, nu copia!”