Cu tutun în loc de combustibil. Trei bărbați au fost reținuți, după ce oamenii legii au descoperit o tonă de narghilea și peste 100 de mii de țigări ascunse în rezervoarele a două mașini care se îndreptau spre România. Aceștia făceau parte dintr-un grup criminal organizat, iar valoarea contrabandei se ridică la peste 1.000.000 de lei.
Potrivit procurorilor PCCOCS, după câteva luni de documentare a membrilor grupului și desfășurarea a 16 percheziții simultane, au fost reținuți trei bărbați cu vârste de peste 30 de ani, inclusiv organizatorul comiterii infracțiunii și doi curieri.
Totodată, luni dimineața, la posturile vamale din Leușeni și Sculeni au fost reținute două mașini, din care au fost ridicate bunurile de contrabandă, camuflate în rezervoarele pentru gazul cu care erau alimentate cele două mașini.
În cadrul celorlalte percheziții realizate, au fost ridicate inclusiv ambalajele cutiilor în care anterior se aflau bunurile de contrabandă - tutun pentru narghilea, țigări - precum și mijloace bănești care ar proveni din contrabandă, înscrisuri de ciornă, precum și un mijloc de transport dotat cu ascunziș similar, anterior folosit pentru transportarea bunurilor în afara țării.
Prin urmare, țigările și narghileaua au fost indisponibilizate, iar cercetările continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Cazul este documentat de procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Serviciului Vamal.