Un bărbat de 89 de ani a fost transportat de urgență la spital, având arsuri, dar și intoxicație cu monoxid de carbon, după ce apartamentul în care se afla a luat foc. Pompierii au fost chemați să stingă incendiul în seara zilei de 29 mai 2024, pe strada Albișoara nr. 70 din municipiul Chișinău.
Primele informații indică faptul că un incendiu cu flacără deschisă a izbucnit la etajul 11 al unui bloc de locuințe cu 15 nivele. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 00:51. La fața locului au fost trimise imediat 4 autospeciale de intervenție cu un total de 15 angajați IGSU.
Pompierii au reușit să evacueze un bărbat în vârstă de 89 de ani din interiorul apartamentului afectat. Acesta a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului și intoxicație cu monoxid de carbon. A fost preluat de medici și transportat pentru îngrijiri medicale, fiind conștient.
În timpul intervenției, salvatorii au evacuat și alte două persoane de pe același etaj, care au scăpat nevătămate, prevenindu-se astfel intoxicarea cu fum.
Incendiul a fost localizat la ora 01:16 și complet stins până la ora 02:33. În urma acestuia, au fost distruse complet bunurile materiale din bucătăria apartamentului afectat, cu o suprafață totală de 45 m2, precum și geamul apartamentului de deasupra.
Potrivit informațiilor furnizate de IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în total în 36 de situații de risc.