Soarta leoaicei de la Ștefan Vodă, la mâna judecătorilor. Agricultorul, care a adoptat-o, se judecă cu statul, după ce a fost amendat cu 30 de mii de lei pentru că felina ar fi fost adusă prin contrabandă, în plus ar urma să-i fie luată. Bărbatul neagă și spune că felina a trecut frontiera ca o simplă pisică.
Agricultorul de la Ștefan Vodă neagă că ar fi adus felina prin contrabandă. El susține că după o tentantivă eșuată de a o introduce în țară, leoaica a fost ținută câteva zile la Odesa împreună cu una din cățelele sale care a alăptat-o. Iar după un episod de bombardare a Odesei, femeia care a acceptat să o adăpostească temporar, i-a adus-o din nou la vama Palanca, iar Baghira a trecut frontiera ca o simplă pisică.
„A doua oară a trecut pe lângă vama pe jos. Leoaica a trecut pe jos. Nu am adus-o în sac.Nu mi-a adus-o nimeni, a trecut pe jos, va mai spun. Lasă să-mi dovedească ca e prin contrabandă. Eu m-am aflat pe teritoriul RM, contrabanda când este cu sacul în spinare și treci o graniță. Emili o adoptat-o, o alăptat-o, și când au venit la vamă pur si simplu i-au dat drumul lu Emili din mașină. Și eu am strigat-o pe Emili și Leoaica a venit după Emili. Iată, cum a fost contrabanda. Dar vameșii au văzut asta, dar nu au văzut cum să vadă?”, spune agricultorul din Ștefan Vodă, Vasile Mereuță.
Bărbatul crede că amenda de 30 de mii de lei este nejustificată, așa că a dat statul în judecată. În plus, ar fi nedrept, ca după ce i-a construit voliera și i-a creat condiții leoaicei, acum să-i fie luată. Cât despre criticile din mediul on-line, după ce a publicat imagini cu felina care sare la mâna unui prieten de a-l său, Vasile Mereuță susține că sunt speculații. De fapt, este un mod de a se juca a animalului, spune îngrijiritorul.
„Cum vor decide judecătorii așa va fi, dar acum pe ea nu poate să o ia nimeni, ea a crescut într-un alt mediu ea e mare. Leoaica ea nu sare la oameni nu răpește oameni, ea pur si simplu se joacă, nu-i place sa stai cu spatele la ea, chiar și la mine a sărit și m-a zgârâiat chiar ieri, nu am ce vă minți, ea nu are treabă să muște pentru ea e sătulă”; spune agricultorul din Ștefan Vodă, Vasile Mereuță.