Peste 285 de producători de cereale au accesat Creditul Agricol de Urgență garantat de stat în proporție de 90%. Valoarea totală a creditelor solicitate de agricultorii micro și mici se ridică la peste 96 milioane de lei.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), vineri, 31 mai 2024, s-a încheiat perioada de recepționare a solicitărilor pentru Creditul Agricol de Urgență (CAU). Astfel, în perioada 1 martie - 31 mai 2024, au fost recepționate și aprobate 285 de solicitări din partea agricultorilor. Acestea au însumat o valoare totală de 86,32 milioane de lei, asigurând credite în valoare de 96,06 milioane de lei.
CAU a fost conceput de Ministerul agriculturii și Industriei Alimentare și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, cu susținerea Guvernului, pentru agricultorii micro și mici care se ocupă de creșterea cerealelor.
Agricultorii au putut accesa credite cu o valoare maximă de 500.000 lei, garantate de stat în proporție de 90%. Acest instrument a fost disponibil inclusiv pentru cei ale căror credite sunt plasate în categoria substandard, conform prevederilor Băncii Naționale a Moldovei (BNM).
Cei mai mulți beneficiari sunt din raionul Cantemir, urmați de cei din Rîșcani, Edineț și UTA Găgăuzia.