Caz cutremurător în Turcia. Un om a murit, iar alți opt au fost răniți, după ce o clădire rezidențială din Istanbul s-a prăbușit. Tragedia alimentează temeri cu privire la capacitatea de rezistență a clădirilor din Turcia, în condițiile în care regiunea este predispusă la cutremure puternice, scrie digi24.ro.
Șapte persoane au fost scoase, inițial, dintre dărâmături, inclusiv doi răniți grav, a informat guvernatorul orașului, Davut Gul. Autoritățile turce au confirmat, ulterior, că încă o persoană rănită a fost salvată. Pompierii au mai scos dintre dărâmături și un trup neînsuflețit. Conform cancelariei guvernatorului, structura veche de 36 de ani s-a prăbușit în jurul orei locale 8:40.
Nu este încă clar motivul pentru care blocul a căzut, în condițiile în care nu a existat nicio explozie, dar nici activitate seismică. Doar etajele superioare erau locuite, restul clădirii find ocupat de sedii de firme.
Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere de peste drum arată pasageri care așteptau să intre într-un microbuz ferindu-se de rămășițele în picaj ale blocului.
Nu este prima oară când Turcia se confruntă cu astfel de probleme – peste 59.000 de oameni au murit anul trecut după ce un cutremur devastator de 7,9 a zguduit sudul Turciei și Siria vecină. Dezastrul a evidențiat gravele probleme pe care Turcia le are în ce privește punerea în aplicare a legislației din domeniul construcțiilor.
La fața locului au intervenit serviciile de urgență, iar cauza prăbușirii clădirii este investigată, scrie unian.