Au fost amenințați cu răfuiala fizică și chiar cu moartea. Un tată și un fiu, au fost nevoiți să apeleze la ajutorul oamenilor legii, după ce au fost șantajați repetat de doi bărbați din Nisporeni, pentru pretinse declarații denigratoare făcute în 2019. Deși victimele au transmis 10.000 de euro unui „hoț în lege”, aflat în Polonia, amenințările au continuat. În rezultat, cei doi suspecți au fost reținuți.
Potrivit procurorilor PCCOCS, motivul șantajului ar ține de pretinse declarații denigratoare pe care tatăl și fiul (70 și 37 de ani) le-ar fi făcut împotriva acestora în 2019. În baza acestei pretenții, bănuiții cu vârste sub 50 de ani, de comun cu alte persoane care urmează să fie investigate, i-au amenințat pe cei doi și familiile acestora cu răfuială fizică, inclusiv cu omor.
Cei doi au cedat, iar în februarie 2024 le-au transmis banii personal în Varșovia, Polonia unui așa-numit "hoț în lege" care convertiți ar cifra peste 190.000 de lei. Totuși, după transmiterea sumei, amenințările au continuat, cu pretinderea unei alte sume de 10.000 de euro, din motivul că suma precedentă ar fi fost insuficientă. Prin urmare, tatăl - unul din cei doi șantajați – i-a denunțat oamenilor legii.
Astfel, oamenii legii au descins cu șapte percheziții în localitate bănuiților din Nisporeni, de unde au ridicat inclusiv peste 3.500 de euro care ar proveni din cei 10.000 de euro estorcați. Ulterior, procurorii le-au formulat celor doi învinuirile și a depus demersuri la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, de solicitare a arestului preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor. Însă, magistrații au dispus aplicarea arestului la domiciliu, prin urmare procurorii PCCOCS au contestat încheierea la Curtea de Apel Chișinău.
Cazul a fost documentat de procurorii PCCOCS și ofițerii INI.Cercetările penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.