Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și Albania vor fi recunoscute reciproc, după ce Cabinetul de miniștri a aprobat, miercuri, 5 iunie, un acord în acest sens. Documentul definește domeniile de cooperare bilaterală și va sprijini facilitarea traficului rutier în cele două țări.
„Acest fapt va facilita libera circulație în traficul internațional și va oferi posibilitatea deplasării cetățenilor ambelor state pe teritoriul acestora. Respectivul acord corespunde și vine să completeze politica externă a Republicii Moldova privind dezvoltarea bunelor relații cu Republica Albania, iar aprobarea acesteia se pliază pe prerogativele incluse în planul Național construim Moldova Europeană”, a declarat Daniella Misail-Nichitin, secretara de stat de la Ministerul Afacerilor Interne.
Instituția responsabilă de implementarea Acordului este Ministerul Afacerilor Interne, iar Agenția Servicii Publice va acționa în calitate de instituție auxiliară.
Până în prezent, Republica Moldova mai are semnate acorduri similare cu Spania, Italia, Lituania, Turcia și Israel. De asemenea, în proces de discuție sunt cele cu Azerbaidjan și Franța.