CPR Moldova te invită să scrii despre probleme de mediu, climă și buna guvernare. O poți face în cadrul unui policy brief de 5-8 pagini, unde vei formula și vei explica soluțiile și recomandările pe care le-ai identificat.
Ai libertatea să alegi dintr-o diversitate de subiecte legate de probleme de mediu, climă sau altele ce țin de promovarea integrității, prevenirea sau combaterea corupției.
Context:
Autorii și autoarele – care pot fi atât tineri cercetători sau tinere cercetătoare, cât și experți sau experte consacrați/e – vor alege un subiect legat de mediu, dezvoltarea sustenabilă sau buna guvernare, vor elabora o scurtă analiză a problemei și vor formula soluții și recomandări în baza propriilor deducții, a legislației și a bunelor practici și exemple din alte țări.
Cei cinci experți selectați sau cele cinci experte selectate vor beneficia de sprijinul și îndrumarea echipei CPR în diverse etape ale elaborării analizei: definirea problemei, colectarea datelor, structurarea documentului, formularea recomandărilor și revizuirea finală a textului.
Autorii selectați vor fi anunțați până la mijlocul lunii iunie, iar sesiunea de instruire în scriere va avea loc în a doua jumătate a aceleiași luni. Efortul autorilor/autoarelor va fi retribuit, în baza unui contract de prestări servicii – 1.200 de euro total pentru fiecare material realizat.
Află cum te poți înscrie AICI.