Nume grele ale medicinei din șapte țări și-au dat întâlnire la Chișinău. Medicii participă timp de trei zile la Congresul Internațional de Pediatrie, care a ajuns la ediția a VIII-a.
Programul congresului cu genericul „Pediatria – specialitate multidisciplinară” include sesiuni plenare, simpozioane, discuții și prezentări la standurile expoziționale.
Subiectele sunt abordate de către personalități în domeniul pediatriei din Lituania, Turcia, România, Republica Libaneză, Serbia, Ucraina și Moldova. Temele țin de progresul actual în domeniile vizate la nivel național și mondial, schimb de experiență și, implicit, ameliorarea calității acordării asistenței medicale.
„Nu este doar o simplă întrunire a specialiștilor, ci este un forum al ideilor inovatoare, al cercetării de vârf și al practicii clinice excelente, toate în beneficiul sănătății copiilor din întreaga lume. Într-un moment în care ne confruntăm cu provocări tot mai complexe în domeniu, este imperativ să ne unim eforturile, să împărtășim cunoștințele noastre și sa colaborăm pentru a asigura un viitor mai luminos pentru generațiile viitoare”, a declarat președinta Societății de Pediatrie din Moldova, Ninel Revenco.
Forumul este organizat de Societatea de Pediatrie din Republica Moldova de comun cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Institutul Mamei și Copilului, sub auspiciul Ministerului Sănătății.