Tragedie fără margini într-o localitate din raionul Rezina, după ce un bărbat de 44 de ani și-a depistat fiul de 15 ani fără suflare. Totul s-a întâmplat în seara de 8 iunie.
La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că băiatul și-a pus capăt zilelor folosind arma tatălui său, pe care o deține legal și era păstrată în safeu, conform normelor stabilite. Copilul a găsit cheile safeului, de unde a luat arma de vânătoare și un cartuș.
Poliția face un apel către părinți să comunice continuu cu copiii, să aibă mare grijă unde păstrează obiectele interzise pentru aceștia și să monitorizeze cum își petrec timpul, în special adolescenții.