Lucrările de construcție a noului sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, pe terenul fostului Stadion Republican, au fost declarate utilitate publică de interes național. Un proiect în acest sens a fost aprobat miercuri de Guvern.
Proiectul este necesar pentru a facilita exproprierea imobilelor aflate pe terenul fostului Stadion Republican.
În conformitate cu prevederile documentului, terenul, deținut în prezent de stat, găzduiește construcții aparținând unor proprietari privați. Astfel, prin decizia de astăzi, Guvernul va puțea iniția procedura de expropriere, cu respectarea drepturilor deținătorilor de bunuri imobile.
Toate costurile de expropriere vor fi acoperite de Guvernul Statelor Unite ale Americii, conform angajamentelor stabilite în acordurile bilaterale.
După adoptarea legii, vor fi demarate etapele tehnice necesare pentru transferul terenului către partea americană. Totodată, în conformitate cu înțelegerile bilaterale, SUA vor construi un parc pe o parte a terenului, iar accesul publicului va fi garantat. De asemenea, porțile fostului stadion vor fi restaurate și păstrate ca simbol al istoriei acestui loc.
Proiectul de lege urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare și adoptare.
TV8.md amintește că terenul din strada Tighina 12, cu suprafața de 5,2 hectare, a fost vândut părții americane cu 18 milioane de euro pentru a fi construit campusul diplomatic al SUA.