Incident teribil în capitală. Un bărbat în vârstă de 36 de ani a căzut în gol de la etajul opt peste un automobil. Ca prin minune, bărbatul a rămas în viață și se află în stare gravă la spital. Totul s-a întâmplat în această după-amiază, pe strada Costiujeni din orașul Codru.
Preliminar, s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 36 de ani ar fi încercat să-și pună capăt zilelor și s-ar fi aruncat de la etajul opt, a aterizat însă pe acoperișul panoramic al unui SUV, a spart geamul și a rămas în viață.
Contactată de TV8, purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, a declarat că pacientul este în proces de investigație.
Pe caz a fost pornită o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Atenție! Imaginile vă pot afecta emoțional!