Reconstrucția Ucrainei după distrugerile provocate de război ar putea costa cel puțin 500 de miliarde de dolari, anunță cancelarul german Olaf Sholz. Oficialul găzduiește astăzi și mâine, la Berlin, o conferință la acest subiect, la care participă liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, și mai mulți parteneri occidentali ai Ucrainei. În cadrul evenimentului, ministrul italian de Externe a anunțat că Roma va oferi un nou ajutor Kievului, în valoare de 140 de milioane de euro pentru reparații în infrastructură.
Reprezentanții guvernelor şi ai sectorului privat din mai multe țări s-au adunat la Berlin, pentru a aborda nevoile actuale de reconstrucție ale țării vecine. În discursul său, Volodimir Zelenski a vorbit despre distrugerile enorme, pe care atacurile rusești le-au provocat infrastructurii energetice a Ucrainei și care au dus inclusiv la pene masive de curent în întreaga țară.
„Ucraina suferă în prezent de cea mai distructivă formă a percepției rusești asupra energiei ca armă. În urma loviturilor cu rachete și drone rusești, au fost deja distruși nouă gigawați de capacitate. Vârful consumului de energie electrică iarna trecută a fost de 18 gigawați. Deci jumătate acum nu există”,a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Cancelarul german, Olaf Scholz, a cerut companiilor private să contribuie la reconstrucția Ucrainei după încetarea războiului și a făcut chiar estimări de costuri.
„Reconstrucția și modernizarea țării vor necesita investiții masive. Banca Mondială se așteaptă la (cheltuieli de...n.r.) aproape 500 de miliarde de dolari în următorii zece ani”.
Totodată, oficialul a precizat că nu va exista „nicio victorie militară” a Rusiei şi „nicio pace dictată” de preşedintele Vladimir Putin.
„Tărie, fermitate în principii. Acestea sunt premisele pentru ca Putin să realizeze că nu va exista nicio victorie militară și nicio pace dictată. El trebuie să își încheie campania brutală și să-și retragă trupele”,a zis cancelarul Germaniei, Olaf Scholz.
Tot astăzi, Zelenski și Scholz discută despre asistența militară pentru Ucraina, extinderea capacității de apărare aeriană și producția comună de armament, așa cum Germania este al doilea cel mai mare furnizor de echipamente militare pentru Kiev, după Statele Unite. În cadrul conferinței, șefa Comisiei Europene a anunțat că instituția va oferi în iulie Ucrainei 1,5 miliarde de euro - venituri rezultate din înghețarea activelor rusești.
„90 la sută din aceste fonduri vor fi destinate apărării, iar 10% pentru reconstrucție și restaurare. Pe parcusul acestei săptămâni, la summitul G7, vom discuta despre modul în care Ucraina poate beneficia mai mult și mai repede de pe urma veniturilor activelor înghețate ale Rusiei. Și acum facem Rusia să plătească”,a subliniat președinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen.
Mai mulți oficiali europeni prezenți la eveniment au transmis mesaje de susținere pentru țara vecină.
„Astăzi este o zi importantă, nu doar pentru Ucraina, ci și pentru întreaga Europă. Aici, la Conferința de Reconstrucție de astăzi, spunem clar că suntem uniți nu doar împotriva atacului rusesc asupra Ucrainei, ci inclusiv să pregătim împreună calea pentru intrarea Ucrainei în UE”,a zis ministra germană de Externe, Annalena Baerbock.
„Este posibil ca reconstrucția să înceapă chiar când războiul este în curs. Estonia a oferit ajutor Ucrainei pentru a face reconstrucția deja acum. Au o sarcină dificilă, dar trebuie să mențină țara să funcționeze în timp ce au un război pe pământul lor”,a spus prim-ministra Estoniei, Kaja Kallas.
Mai mulţi primari ucraineni din marile oraşe se află și ei la Berlin.
„Un sistem modern de apărare antiaeriană este o prioritate pentru noi, un sistem care va putea doborî tot ce zboară spre orașul Harkiv”,a declarat primar Harkov, Ihor Terehov.
La eveniment participă circa 2.000 de persoane - politicieni și oameni de afaceri, printre ei și premierul moldovean Dorin Recean, care a declarat că Moldova se oferă să devină un centru strategic în eforturile de reconstrucție a Ucrainei.
Conferința va avea loc timp de două zile, iar la final va fi prezentată o declarație referitoare la procesul de reconstrucție a Ucrainei. Evenimentul are loc la numai o zi de la demisionarea șefului Agenţiei de Reconstrucţie a Ucrainei. Acesta a declarat că a fost împiedicat să participe, după ce a fost sistematic subminat de guvernul ucrainean în a-şi face treaba. Autoritățile de la Kiev nu au reacționat deocamdată la aceste acuzații.