Președintele francez Emmanuel Macron spune ca nu va demisiona, chiar dacă partidul său va pierde alegerile anticipate. În primul său discurs public de la dizolvarea Adunării Naţionale, liderul de la Paris și-a justificat decizia neașteptată, spunând că Franța avea nevoie de claritate și de o depășire a blocajului din legislativ.
Președintele şi-a exprimat dorinţa de a-i atrage pe cei care spun „nu extremelor” în jurul blocului central, lansând un apel la unitate.
Liderul de la Paris a declanșat un cutremur politic în Franța după ce a dizolvat Adunarea Națională și a convocat alegeri anticipate, în urma victoriei categorice înregistrate de extrema dreaptă la europarlamentare.
Unii analiștii consideră că Macron a recurs la un gest extrem de riscant prin care ar putea deschide ușa unei guvernări de extremă dreapta.
Primul tur al alegerilor legislative va avea loc pe 30 iunie, şi al doilea pe 7 iulie, cu câteva luni înainte ca Parisul să găzduiască Jocurile Olimpice.