În premieră, un președinte al Italiei vine în Republica Moldova. Președinția anunță că Sergio Mattarella va efectua o vizită de lucru pentru două zile la Chișinău. Oficialul italian va ajunge în țara noastră pe 17 iunie și se va întâlni cu președinta Maia Sandu.
Cu ocazia vizitei lui Sergio Mattarella, luni, la Palatul Republicii va fi organizat un concert care va onora opera lui Giacomo Puccini - așa cum 2024 este anul în care celebrăm opera cunoscutului compozitor - și la care vor fi prezenți liderii celor două state.
Italia este unul dintre cei mai importanți parteneri ai țării noastre, găzduind cea mai mare comunitate de moldoveni din diaspora.
Cooperarea dintre Republica Moldova și Republica Italiană se desfășoară pe multiple paliere. De exemplu, în perioada 2022-2023, cu sprijinul Italiei, au fost amenajate mai multe centre de primire a refugiaților și au fost procurate 21 de vehicule pentru poliția de frontieră.
În ceea ce privește cooperarea economică, Italia este al șaselea partener comercial al Republicii Moldova, cu peste 1200 de companii cu capital italian prezente în țara noastră. La fel, contribuția Italiei oferită în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova în anii 2022 și 2023, a compensat o parte din facturile la energie, plătite de cetățenii noștri în sezonul rece. Moldova și Italia cooperează și pe dimensiunea de securitate internațională, în special în cadrul misiunilor de pacificare sub egida ONU.