Vladimir Putin stabileşte condiţiile de încetare a focului în Ucraina. În ajunul Summitului de Pace pentru Ucraina, la care Moscova nu a fost invitată, liderul de la Kremlin își anunță condițiile pentru a-și retrage militarii ruși din țara pe care a invadat-o. Cere Kievului să renunțe la aderarea la NATO dar și la cele patru regiuni din estul Ucrainei, anexate de Moscova. Oficialii de la Kiev au respins condițiile. „Aceasta nu este o „propunere de pace” , ci „pachetul standard al agresorului” , a reacţionat consilierul președintelui ucrainean, Mihail Podoliak.
Putin a vorbit despre negocierile cu Ucraina într-o întâlnire la Moscova cu conducerea Ministerului Afacerilor Externe.
„Condițiile sunt foarte simple: trupele ucrainene trebuie retrase complet din Republicile Populare Donețk și Lugansk, regiunile Herson și Zaporijie. Și, vă atrag atenția, de pe întregul teritoriul acestor regiuni din limitele lor administrative care existau la momentul intrării lor în Ucraina. De îndată ce Kievul declară că este pregătit pentru o astfel de decizie și începe retragerea efectivă a trupelor din aceste regiuni și notifică oficial că abandonează planurile de aderare la NATO, din partea noastră va urma imediat ordinul de încetare a focului și de a începe negocierile”,a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Din cele 4 regiuni din estul și sudul Ucrainei pe care Rusia le-a anexat în anul 2022 după referendumuri considerate ilegale de Occident, Rusia controlează aproape complet doar Lugansk, iar pe celelalte parţial. În discursul său de astăzi, președintele rus a spus că țara sa nu vrea să înghețe războiul din Ucraina, ci să-i pună capăt.
”Nu vorbim despre înghețarea conflictului, ci despre încheierea lui finală”,a zis președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Declarațiile lui Putin vin la doar o zi înainte de desfășurarea Summitului de Pace pentru Ucraina, când zeci de lideri din întreaga lume se vor întâlni în Elveţia cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru un eveniment conceput ca un „prim pas" pentru a găsi calea către pace în Ucraina, dar fără Moscova sau Beijing. Rusia nu a fost invitată după ce înalți oficiali de la Kremlin au declarat de mai multe ori că nu sunt interesați să participe la discuții avute pe baza propunerii de pace formulată de Volodimir Zelenski. Summitul de pace din Elveția se va baza pe propunerea ucraineană, având în vedere că Rusia este statul agresor, însă Kremlinul a catalogat discuțiile din Elveția drept „o pierdere inutilă de vreme”. La evenimentul din acest week-end și-a anunțat participarea și președinta Maia Sandu.