Cincizeci și șapte de lideri de stat și reprezentanți ai altor 35 de țări se alătură sâmbătă, 15 iunie, preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la un summit în Elveţia menit explorării modalităţilor de a pune capăt celui mai sângeros conflict militar purtat în Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace. Evenimentul nu va reuși însă să atingă obiectivul Kievului de a izola cu totul Moscova, comentează Reuters, notează Libertatea.
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, preşedintele francez, Emmanuel Macron şi liderii Germaniei, Italiei, Marii Britanii, Canadei şi Japoniei se numără printre cei care și-au confirmat prezența la summitul care are loc la hotelul Bürgenstock, de lângă stațiunea montană elvețiană Lucerna.
India, care a ajutat Moscova să supravieţuiască şocului sancţiunilor economice, este aşteptată să trimită o delegaţie, în timp ce Turcia şi Ungaria, care întreţin legături cordiale cu Rusia, vor fi reprezentate de miniştrii lor de externe. Dar, în ciuda lunilor de lobby intens din partea Ucrainei şi a Elveţiei, alţi lideri nu vor fi prezenţi, în special China, un consumator-cheie de petrol rusesc şi un furnizor de bunuri care ajută Moscova să îşi menţină baza de producţie, notează Reuters, potrivit news.ro.
„Această reuniune reprezintă deja un rezultat”, a declarat marţi Zelenski la Berlin, înainte de startul summitului de pace. El a recunoscut în acelaşi timp provocarea de a menţine sprijinul internaţional pe măsură ce războiul declanșat de Rusia a intrat deja în al treilea an.
Nouăzeci şi două de ţări şi opt organizaţii sunt reprezentate la summitul din Elveția, dintre care 57 la cel mai înalt nivel, de șef de stat sau de premier. Organizatorii, care pregătesc o declaraţie comună, s-au străduit să găsească un echilibru între condamnarea acţiunilor Rusiei şi asigurarea unui număr cât mai mare de participanţi, spun diplomaţi pentru Reuters. Un proiect final al declaraţiei summitului se referă la „războiul” Rusiei împotriva Ucrainei şi subliniază, de asemenea, angajamentul faţă de Carta ONU şi respectarea dreptului internaţional.
Arabia Saudită, următoarea gazdă?
Elveţia doreşte ca summitul să pregătească terenul pentru un „viitor proces de pace” la care să ia parte și Rusia şi să stabilească ce ţară ar putea prelua iniţiativa pentru următoarea fază. Mai mulţi diplomaţi au declarat că Arabia Saudită este printre favoriţi, fiind posibile şi alte state din Orientul Mijlociu. Volodimir Zelenski a vizitat miercuri Arabia Saudită pentru a discuta despre summit cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman. Arabia Saudită va fi reprezentată în Elveția la nivel de ministru de externe. Ideea unui summit a fost lansată iniţial după ce președintele ucrainean a prezentat un plan de pace în 10 puncte la sfârşitul anului 2022.
Rusia desconsideră summitul din Elveția
Putin a declarat vineri că Rusia va înceta focul şi va intra în discuţii de pace dacă Ucraina va renunţa la ambiţiile sale legate de NATO şi dacă îşi va retrage forţele din patru regiuni ucrainene revendicate de Kremlin după ce le-a anexat ilegal, și anume Donețk, Herson, Luhansk și Zaporojie. Conducerea de la Kiev a declarat în mod repetat că integritatea teritorială a Ucrainei nu este negociabilă. În ceea ce privește ultima „ofertă de pace” anunțată de Putin, Zelenski a descris-o drept un ultimatum ce nu diferă de mesajele din trecut și nu prezintă nicio încredere.
China și Brazilia au propriul plan de pace
Între timp, China, împreună cu Brazilia, promovează un plan de pace separat pentru Ucraina, care solicită participarea ambelor părţi aflate în conflict. Moscova şi-a exprimat sprijinul pentru eforturile Beijingului de a pune capăt conflictului. Kievul nu şi-a ascuns frustrarea faţă de decizia Chinei de a lipsi din Bürgenstock. Zelenski a acuzat chiar Beijingul că a ajutat Rusia să îl perturbe, o ieşire extraordinară împotriva unei superputeri globale cu o influenţă fără egal asupra Moscovei.
Cine lipsește și cine participă la discuțiile din Elveția
Reuters prezintă principalii actori care participă la discuţiile din staţiunea Bürgenstock.