Președintele rus Vladimir Putin ar putea călători în Elveția pentru a participa la eventuale negocieri de pace, fără a risca să fie arestat, în ciuda mandatului emis de Curtea Penală Internațională (CPI). Președinta elvețiană, Viola Amherd, a declarat duminică, după summitul dedicat păcii în Ucraina, că mandatul CPI include excepții în caz de negocieri, scrie Agerpres.
Menționarea a fost făcută într-o conferință de presă desfășurată după reuniunea găzduită de Elveția, pe care atât organizatorii elvețieni, cât și cei ucraineni, au calificat-o drept un succes, datorită numărului mare de lideri internaționali care și-au exprimat susținerea pentru cauza ucraineană.
Președinta Amherd a subliniat că Elveția este dispusă să dialogheze și cu alte țări care nu au participat la summit, cum ar fi China.
În cadrul aceleași conferințe, ministrul de externe elvețian, Ignazio Cassis, a afirmat că Elveția va informa Rusia și alte țări cu privire la rezultatele reuniunii. El a menționat, citat de agenția Xinhua, că majoritatea deciziilor luate la conferință nu pot fi implementate fără participarea Rusiei.
Cassis a mai indicat că discuțiile pentru pacea în Ucraina, găzduite în acest weekend în stațiunea de lux Burgenstock, ar putea continua într-o locație încă nestabilită, dar înainte de alegerile prezidențiale din SUA, programate pentru luna noiembrie, conform Reuters.
Amintim că Kremlinul a declarat că este de înțeles că unele țări au refuzat să participe la summitul pentru pace găzduit, deoarece adunarea nu ar avea obiective clare și este absurd să se țină fără Rusia.
„Aceasta este o activitate complet absurdă, este un timp pierdut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.