Un autocar plin cu copii s-a ciocnit cu un TIR în județul Constanța din România. Accidentul s-a produs azi dimineață, la ora trei. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție. 13 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, cinci fiind transportate la spital.
Potrivit poliției, ambele mijloace de transport se deplasau spre Constanța. În autocar se aflau 42 de copii, toți cetățeni ai Ucrainei.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri şi de prim-ajutor. După ce răniții au fost duși la spital, ceilalți au fost preluați de microbuze și transportați la sala de sport din Năvodari, pentru a fi ulterior preluați de un alt autocar.
În urma impactului, traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers.
Conducătorii auto au fost testați la alcool și substanțe psihoactive, dar rezultatele au ieșit negative. Pe caz a fost pornit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.