Compania moldo-americană de transport de mărfuri Nova Lines sărbătorește astăzi zece ani de activitate. Evenimentul „Crossroads Development Forum! Nova Lines - 10 years of running!” a adunat la un loc cei peste 150 de membri care au celebrat reușitele obținute, dificultățile depășite și lecțiile învățate.
Mihai Sava, fondatorul NOVA LINES și președintele Asociației Moldo-Americane de Logistică și Transport a vorbit despre perspectivele de dezvoltare și beneficiile proiectului pentru societate, îndemnând și alte companii să investească în țara noastră, pentru un viitor european acasă.
„Toți oamenii, care au lucrat și lucrează la Nova Lines, au făcut acest transfer de cunoștințe și valori, transformând compania într-una matură și de succes. Vom fi ambasadorii economici ai Republicii Moldova, îndemnând și alte business-uri sau companii să investească în țara noastră, care a ales drumul stabilității și normalității, drumul integrării europene”.
Despre importanța implicării mediului de afaceri în procesul integrării europene a vorbit și vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, prezentă la eveniment.
Nova Lines are grijă să contribuie la o economie prosperă, oferind numeroase locuri de muncă acasă. Profesionalismul și dedicația angajaților au fost apreciate de vicepreședintele Executiv NOVA LINES Jim Bednarkiewicz.
Pentru angajații companiei, Nova Lines nu este doar despre muncă, este despre valori și implicare.
Ideea de a crea companiei Nova Lines a pornit încă în 2007, atunci când fondatorul acesteia, Mihai Sava a fost printre primii studenţi din Republica Moldova, beneficiari ai „Work and Travel”, program care l-a dus la Chicago. La întoarcere în Moldova, cu pași mici și dorință mare, a pus bazele companiei.
/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.