Astăzi, 20 iunie 2024, este cea mai lungă zi din an, marcând solstițiul de vară pentru emisfera nordică. Soarele va fi pe cer timp de 15 ore și 32 de minute, oferind cea mai lungă perioadă de lumină naturală din an, în timp ce noaptea va dura doar 8 ore și 28 de minute. Evenimentul are loc la ora 23:50, când soarele atinge unghiul maxim de ridicare deasupra orizontului.
Acest solstițiu de vară este deosebit de special deoarece este cea mai timpurie dată a solstițiului din ultimii 228 de ani, ultima oară când a avut loc pe 20 iunie fiind în 1796. Următoarea dată similară va fi în 2028.
Pe lângă solstițiu, în această perioadă vom avea și o Lună Plină, denumită „Strawberry Moon” în America de Nord. Aceasta este considerată un moment propice pentru culesul căpșunilor și este cunoscută și sub numele de „Hot Moon”, „Hatching Moon” sau „Birth Moon”. Fenomenul va fi vizibil pe 21 iunie, tot globul, dar vizibilitatea sa specifică depinde de condițiile meteorologice și de locația geografică.
Solstițiul de vară marchează începutul verii astronomice și este din vechime legat de strângerea primelor recolte. Încep să se aprindă focurile pentru Noaptea de Sânziene. Se fac la răspântii, pe locul cel mai înalt, lângă ape stătătoare, pentru îndepărtarea bolilor şi a necazurilor.
Animalele domestice se trec prin foc pentru purificare, iar torţe aprinse se poartă pe câmpuri, pentru a îndepărta dăunătorii. În plus, este o perioadă bună din an pentru organizarea nunților.
Se spune că este bine ca, în ziua solstițiului de vară, să faci baie în lacuri sau râuri pentru efectul curativ și de renaștere. În unele locuri, oamenii practică și spălatul cu rouă adunată în ajunul solstițiului, considerată o practică magică pentru frumusețe. De asemenea, spălatul cu ierburi în noaptea solstițiului era văzut ca o cură pentru refacerea sănătății.
Din punct de vedere al sănătății, solstițiul de vară are efecte notabile asupra organismului. Mai multă lumină naturală stimulează secreția de serotonină, „hormonul fericirii”, îmbunătățind starea generală și reducând riscul de depresie. Totuși, prelungirea perioadei de lumină poate perturba ritmul circadian, afectând obiceiurile de somn. Pe măsură ce organismul se adaptează, calitatea somnului se va îmbunătăți. Temperaturile ridicate și intensitatea luminii solare din această perioadă pot, de asemenea, influența nivelul de energie și necesită o reglare a temperaturii interne a corpului.
După solstițiu, durata zilei va începe să scadă treptat până la solstițiul de iarnă, pe 21 decembrie, când fenomenul se va inversa.