Federația de Sambo din Republica Moldova va fi sancționată financiar și cel mai probabil i se va tăia din finanțări, după ce a permis ca trei sportivi moldoveni să participe la Jocurile din orașul rus Kazan. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, care susține că administrația nu are nicio scuză și că a știut foarte bine că Regulamentul intern nu permite plecarea la această competiție.
„Necunoașterea legii nu scutește pe nimeni de aplicarea sancțiunilor. Avem un regulament foarte clar în acest sens și ei ne-au și întrebat încă în luna februarie și lor li s-a comunicat despre faptul că nu este binevenită o asemenea inițiativă. Toate celelalte federații cunosc, mai puțin Federația de Sambo. Ei beneficiază de un buget de circa jumătate de milion de lei pe an, respectiv, din acel buget 10, 20, 30 la sută, dar vrem să discutăm luni față în față”, a spus ministrul Educației, Dan Perciun.
Amintim că în timp ce unele federații au spus că nu au delegat reprezentanți la Jocurile sportive a țărilor membre BRICS din Rusia, cei de la Federația de Sambo au declarat că nu au știut că nu au voie să participe la eveniment. Mai, mult conducerea federației susține că nu este corect ca din sport să se facă politică.
Jocurile sportive a țărilor membre BRICS au loc în perioada 12- 23 iunie, în orașul Kazan, din Federația Rusă și se vor un fel de alternativă a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Amintim că, Rusia a fost lăsată în afara Olimpiadei din cauza războiului lansat în Ucraina.