Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 875. Pace justă, amenințarea lui Medvedev și vânătoarea de F-16. Australia va cere socoteală Rusiei

Un american acuzat de crimă, care a așteptat 20 de ani să fie executat, declarat nevinovat în instanță

missing
23 iunie 2024, ora 17:00

Curtea Penală de Apel din Texas l-a exonerat pe Kerry Max Cook pentru uciderea tinerei Lindei Jo Edwards în 1977, declarându-l nevinovat, definitiv, după ce a stat 20 de ani aşteptând să fie executat, în urma a aproape 50 de ani de procese, a relatat CNN, citat de news.ro și Libertatea.

Cazul cuprinde patru procese, primul început în 1979, şi mai multe apeluri, inclusiv la Curtea Supremă a SUA. Cook, care acum are 68 de ani, a fost acuzat de violarea, uciderea şi mutilarea Lindei Jo Edwards, care în 1977 avea 21 de ani. Crima s-a petrecut în orașul Tyler din statul Texas. Tânăra a fost găsită în dormitor de colega ei de cameră, iar pentru că Cook locuia în acelaşi complex de apartamente, acest lucru l-a făcut suspect. Cook a fost condamnat la moarte la primul proces din 1979, dar condamnarea a fost anulată în apel.

 Al doilea proces a început abia în 1992, dar juriul nu a putut ajunge la un verdict unanim. Al treilea proces a început în 1994 și s-a încheiat cu o nouă condamnare, dar şi cu o condamnare la moarte. Dar Curtea de Apel Penală din Texas a anulat cel de-al treilea verdict în 1996, invocând o conduită greşită a poliţiei şi a procurorilor. În 1999, rezultatele testelor ADN de pe lenjeria lui Edwards nu s-au potrivit cu cele ale lui Cook. 

Înainte de al patrulea proces, în același an, statul i-a oferit lui Cook un acord de pledoarie fără recunoaşterea vinovăţiei pentru crimă. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare şi i s-a acordat credit pentru timpul executat în penitenciar, ceea ce a dus la eliberarea sa, dar condamnarea la moarte a rămas valabilă.

Abia acum Kerry Cook a fost declarat oficial nevinovat de uciderea lui Edwards. „Kerry a suferit enorm timp de aproape 50 de ani şi nimic nu-i poate da viaţa înapoi”, a declarat unul dintre avocaţii lui Cook. Începând cu 1973, peste 200 de persoane au fost găsite vinovate în mod greşit de instanțele din SUA şi condamnate la moarte, dar exonerate. Pedeapsa capitală este legală în 27 de state americane, inclusiv în Texas.

Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova și cum îi susținem pe cei deja prezenți, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți și Dumitru Vicol, analist financiar.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, este invitatul de astăzi la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A tăiat bugetele pentru compensații, asistenți sociali și program prelungit în școli și le-a umflat pentru concerte și chefuri. Pe ce alege să cheltuie banii Primăria Chișinău?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari, vine la Cutia Neagră Plus să ne spună cum s-a organizat licitația de la aeroport. De ce în funcțiile cheie a întreprinderilor de stat ajung oameni apropiați partidului de guvernare? Care este soarta bunurilor Republicii Moldova din Ucraina? Ce se întâmplă la „Metalferos”, „Moldtelecom” și ce va face APP pentru a aduce Hotelul Național în proprietatea statului, aflați la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Milioane de euro din AIR Moldova riscă să ajungă tot în buzunarul lui Șor și la partenerii săi de scheme din Rusia. Ce șanse au pasagerii păgubiți de Air Moldova să-și întoarcă banii?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Haos în sistemul judecătoresc? /De ce avem tot mai multe hotărâri controversate pe dosare de rezonanță? /Ce cred judecătorii despre cum își face munca CSM? / Despre acestea, dar și despre starea generală din sistemul judecătoresc, discutăm cu membrul CSM Ion Guzun și judecătoarea Angela Bostan.

/VIDEO/ TV8 se mândrește cu campioni! Prezentatorul sportiv Stas Cernavca, de la jurnalism, la victorii pe masa de biliard
/VIDEO/ TV8 se mândrește cu campioni! Prezentatorul sportiv Stas Cernavca, de la jurnalism, la victorii pe masa de biliard
/PROMO/ Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, vine de la 20:00 la „Moldova Gândește LIVE”
/PROMO/ Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, vine de la 20:00 la „Moldova Gândește LIVE”
Progrese în cazul cetățeanului turc, asasinat la Chișinău: Ce spune șeful Poliției despre declarațiile lui Usatîi
Progrese în cazul cetățeanului turc, asasinat la Chișinău: Ce spune șeful Poliției despre declarațiile lui Usatîi
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Locotenenții propagandei”. Mesajele toxice transmise de portavocele Rusiei în Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Locotenenții propagandei”. Mesajele toxice transmise de portavocele Rusiei în Moldova
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 874: Presiuni pe front, atac cibernetic și plan de pace de la Zelenski! Rusia ironică amenință Europa
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 874: Presiuni pe front, atac cibernetic și plan de pace de la Zelenski! Rusia ironică amenință Europa

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 875. Pace justă, amenințarea lui Medvedev și vânătoarea de F-16. Australia va cere socoteală Rusiei

17 iulie 2024, ora 13:54

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar dori ca Rusia să fie prezentă la un viitor summit de pace. Dar Moscova s-a arătat circumspectă față de spusele președintelui ucrainean, care a deschis pentru prima dată ușa pentru negocieri cu Rusia, scrie La Libre Belgique.

Şeful Administraţiei Militare Regionale Zaporijjia, Ivan Fedorov, a raportat că, în ultimele 24 de ore, Rusia a lansat asupra regiunii 357 de atacuri, lovind 11 localităţi. Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de Emiratele Arabe Unite, a declarat o persoană familiarizată cu această chestiune.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu șeful armatei pentru a acţiona cu prioritate în vederea punerii la punct a noi brigăzi de luptă care să înlocuiască parţial trupele pe sectoarele de front cele mai fierbinți ale războiului cu Rusia, scrie Gândul.

UPDATE Forţele de ocupaţie ruse îşi regrupează grupurile de asalt în direcţia Harkov, potrivit unui anunţ făcut de armata ucraineană, scrie Ukrinform. Miercuri, forţele de apărare ale Ucrainei au respins cinci atacuri inamice în zona menţionată, în timp ce alte trei confruntări sunt în desfăşurare de dimineaţă, scrie Mediafax.

UPDATE Ministerul Apărării din Ucraina a returnat soldaților ucraineni „o cantitate semnificativă” de muniție care urma să fie eliminată înainte de anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, a anunțat instituția marți, 16 iulie, relatează The Kyiv Independent. Potrivit Washington Post, Ucraina va începe producția internă de obuze de 155 mm conform standardelor NATO cel mai devreme în a doua jumătate a anului 2024.

UPDATE Întrebat dacă relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei ar face parte dintr-un potenţial plan de pace, candidatul republican la preşedinţie Donald Trump a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că „nu iubeşte sancţiunile”, notează Kyiv Independent.

UPDATE Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a anunțat că forțele sale au atacat un sistem rusesc de rachete antiaeriene S-300, în regiunea Donețk, fiind lovite stația radar și mai multe lansatoare. Pe de altă parte, Ministerul ucrainean al Apărării susține că soldații au primit „o cantitate semnificativă” de muniție expirată. „Oferim o a doua viață tuturor lucrurilor care pot fi reparate și utilizate ulterior”, a declarat un viceministru al apărării, scrie Libertatea.

UPDATE Australia s-a angajat miercuri să ceară socoteală Rusiei la zece ani după prăbuşirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, doborât deasupra Ucrainei şi care a dus la moartea celor 298 de persoane aflate la bord, informează AFP, preluată de Agerpres.

UPDATE Rusia a anunţat marţi o recompensă financiară de 15 milioane de ruble (aproximativ 170.000 de dolari) pentru doborârea primului avion de luptă F-16 (Fighting Falcon) în Ucraina, potrivit EFE şi RBC.ru, citând Ministerul rus al Apărării.

UPDATE Zelenski a dat asigurări că este pentru prezența Moscovei la un viitor summit de pace, după conferința organizată în Elveția la mijlocul lunii iunie pentru pace în Ucraina la care au participat zeci de șefi de stat și de guvern, dar de la care Rusia a fost exclusă.

UPDATE Fostul președinte rus Dmitri Medvedev susține că aderarea Ucrainei la NATO ar fi privită ca o declarație de război împotriva Moscovei. El a subliniat că numai „prudența” din partea alianței ar putea preveni consecințe catastrofale pentru planetă.

UPDATE Luni, Volodimir Zelenski a spus că vrea să prezinte în noiembrie un „plan” pentru o „pace justă”, după aproape doi ani și jumătate de conflict de anvergură care a făcut sute de mii de victime. În continuare, a spus că dorește un alt summit de pace în Ucraina, la care Moscova să poată participa. „Cred că reprezentanții ruși ar trebui să participe la acest al doilea summit”, a anunțat el.

UPDATE În prezent, Rusia ocupă aproape 20% din teritoriul ucrainean și perspectivele unei încetări a focului sau a unei păci durabile între Kiev și Moscova sunt minime în acest stadiu. Totuși, este prima dată de la atacul rusesc masiv din februarie 2022 când Volodimir Zelenski emite ideea unor negocieri cu Moscova fără retragerea rusească prealabilă de pe teritoriul ucrainean.

UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut țărilor occidentale să trimită mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot și avioane de luptă F-16 pentru a proteja țara de atacurile cu rachete rusești. După luni de solicitări din partea Kievului, primele avioane de luptă F-16 sunt în drum spre Ucraina și vor efectua ieșiri în această vară, a confirmat Casa Albă la un summit NATO desfășurat la Washington la începutul acestei luni.

UPDATE Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și o voce importantă printre oamenii Kremlinului, a declarat pentru postul de presă Argumenty I Fakty că aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta mai mult decât o amenințare directă la adresa securității Moscovei.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 873: Atac masiv, sat capturat, situație fierbinte și unde verde Kievului! Securitatea lui Putin, întărită
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 874: Presiuni pe front, atac cibernetic și plan de pace de la Zelenski! Rusia ironică amenință Europa
/VIDEO/ Experiment TV8 pe caniculă: Pericolele mașinilor lăsate sub soarele arzător. Câte automobile au luat foc
/VIDEO/ Experiment TV8 pe caniculă: Pericolele mașinilor lăsate sub soarele arzător. Câte automobile au luat foc
/PROMO/ Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, vine de la 20:00 la „Moldova Gândește LIVE”
/PROMO/ Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, vine de la 20:00 la „Moldova Gândește LIVE”
/FOTO/ Vara, sezonul turiștilor în Moldova. Topul celor mai scumpe și al celor mai accesibile hoteluri din Chișinău
/FOTO/ Vara, sezonul turiștilor în Moldova. Topul celor mai scumpe și al celor mai accesibile hoteluri din Chișinău
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Locotenenții propagandei”. Mesajele toxice transmise de portavocele Rusiei în Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Locotenenții propagandei”. Mesajele toxice transmise de portavocele Rusiei în Moldova
/EXCLUSIV/ Alexandr Stoianoglo o dă în judecată pe Maia Sandu. Ion Munteanu: „Este o acțiune neîntemeiată”
/EXCLUSIV/ Alexandr Stoianoglo o dă în judecată pe Maia Sandu. Ion Munteanu: „Este o acțiune neîntemeiată”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram