Actorul și prezentatorul TV8, Ion Jitari, alias Vania Băț s-a căsătorit. După 11 ani de relația cu iubita sa, cei doi au decis să-și unească destinele. Au dat o petrecere pe cinste cu multă muzică, veselie și distracție până dimineața.
Mirii au fost pozitivi, s-au ținut de tradiții, însă au organizat totul într-un mod cât mai original. De la jurăminte, colacul miresei, până la dansul mirilor și chiar aruncatul banilor în invitați. Cei doi au dansat chiar și pe niște butoaie pentru a se simți la înălțime.
Mirele a fost adus spre altar într-un mod original. Mai exact, a fost dus în brațe de către doi mimi.
Printre invitați s-au numărat actorul Emilian Crețu, dar și interpreta Tatiana Turtureanu, care i-a înduioșat pe toți cu melodiile sale.
Atmosfera de la petrecere și cum s-au simțit proaspeții însurăței, veți putea urmări duminică, 30 iunie, în cadrul emisiunii „Iubește viața” la 21:00, pe TV8.