Directorul Teleradio-Moldova, Vlad Țurcanu, a anunțat pe Facebook că renunță la clauza financiară specială din contractul său, care i-ar fi oferit dreptul la compensanți de 1,5 milioane de lei în cazul unei demiteri înainte de termen. Decizia survine după o investigație recentă a redacției Cu Sens, în contextul în care Curtea de Conturi a descoperit probleme financiare grave, iar mai mulți foști angajați au dat instituția în judecată.
„Până atunci voi renunța la clauza financiară specială din contractul meu încheiat cu instituția. Scopul acestei clauze a fost să prevină demiterea mea înainte de termenul stabilit de lege, în condițiile în care Parlamentul exclusese în luna noiembrie 2021 principiul de inamovibilitate atribuit directorului general al TRM și astfel simplificase procedura de demitere”, a explicat Țurcanu.
Țurcanu a precizat că renunțarea la clauza contractuală are loc după ce, la insistența Consiliului Europei, a fost reintrodus recent principiul de inamovibilitate a directorului general al TRM.
Mai mult, directorul instituției susține că în luna februarie a fost examinată demiterea sa din funcție, iar în câteva săptămâni va participa la audieri în cadrul Comisiei parlamentare pentru mass-media.
Investigația redacției Cu Sens, numită de către Țurcanu, „părtinitoare”, a mai scos la iveală faptul că atât angajați, cât și foști angajați, au semnalat utilizarea abuzivă a cardului corporativ pentru cheltuieli personale, cum ar fi pentru bomboane de înaltă calitate sau alcool.
Țurcanu însă afirmă că aceste cheltuieli au fost destinate zecilor de întâlniri și cadouri de protocol oferite experților locali și internaționali, partenerilor și decidenților, care ar fi ajutat „instituția din punct de vedere organizațional, financiar și tehnologic”.
„Acele cheltuieli ne-au adus ulterior investiții de sute de mii de euro și au economisit multe resurse ale companiei, care se afla într-o criză profundă”, se arată în postarea lui Țurcanu.
În continuare, Departamentul financiar al TRM a transmis către Curtea de Conturi toate copiile facturilor care se referă la cheltuielile de protocol.
Menționăm că Teleradio-Moldova (TRM) deține televiziunile Moldova 1, Moldova 2, patru posturi de radio, dar și studioul de producție „Telefilm Chișinău”. Instituția are aproximativ 600 de angajați și un buget anual de circa 200 de milioane de lei, în mare parte, bani publici.
TV8.md amintește că compania de stat Teleradio-Moldova (TRM) a fost în centrul unor controverse în ultimii ani, după numirea lui Vladimir Țurcanu în funcția de director general. Cheltuielile de protocol au depășit frecvent bugetele aprobate, iar angajații au reclamat abuzuri și concedieri ilegale. Deși Țurcanu susține că nu au fost încălcate legi, Curtea de Conturi a descoperit nereguli financiare grave, iar mai mulți foști angajați au dat instituția în judecată. Colegii de la Cu Sens vă spun într-o investigație „Interesele din spatele scandalurilor de la TRM”.