Statul se teme că mașinile confiscate de la Ilan Șor și puse în vânzare pentru a recupera o mică parte din furtul miliardului să nu fie cumpărate pe bani furați. Una dintre regulile obligatorii ale licitației este ca cei interesați de oferte să-și poată justifica banii. Reporterii noștri au dat de mașinile pregătite de vânzare și vin să vă arate cum arată cele două bijuterii pe roți ale fugarului.
După condamnarea definitivă a lui Ilan Șor în frauda bancară, acest Bentley Continental a ajuns în una din parcările fostei Bănci de Economii. Era 2018 când s-a pus sechestru pe limuzină, iar de atunci cineva a trebuit să aibă grijă ca timpul să-și lase amprenta cât mai puțin pe această bijuterie. Deși are 14 ani, designul său atemporal, interiorul luxos, dar și performanțele de sub capotă, au determinat experții să o evalueze la peste o sută de mii de euro.
„Bentley Continental nu este o mașină banală. Este o limuzină pe care, de regulă, proprietarii o încredințează unui șofer exigent, iar ei se bucură de acest spațiul generos de pe bancheta din spate. E mașină pentru milionari, iar ca să înțelegeți trebuie să atingeți aceste detalii”.
Unul dintre avantajele limuzinei este și faptul că a parcurs până acum doar 50 de mii de kilometri. Prin urmare, comisia specială a stabilit că prețul de pornire la licitația din 9 iulie va fi de aproape două milioane de lei. În aceeași zi la vânzare va fi scoasă și această Volga. Este cu mult mai ieftină, dar s-ar putea să fie cu mult mai scumpă pentru Ilan Șor. Surse neoficiale au precizat pentru TV8 că mașina este moștenită de la tatăl lui - Miron Șor.
„Deși e veche de 36 de ani, această Volgă costă cât o mașină nouă produsă în China. A fost evaluată la 281 de mii de lei, iar în cadrul licitației prețul poate crește. Este ceea la ce visează un colecționat de mașini de epocă”.
Volga nu este nici ea una simplă. Mașina, considerată de epocă, are încorporate lumini și semnale sonore asemeni celor folosite de polițiști.
Nu oricine pasionat de mașini, însă, va putea participa la licitație. Cei care au pus ochiul pe una dintre acestea, vor trebui să demonstreze proveniența banilor.
„Persoanele care se înscriu la licitație au obligația să declare proveniența resurselor financiare. În corespundere cu legea privind spălarea banilor și prevenirea combaterii terorismului, în mod obligatoriu persoanele urmează să prezinte declarația de proveniență a mijloacelor bănești”, a declarat executorul judecătoresc, Roman Talmaci.
Banii obținuți în urma vânzării vor servi drept recuperarea prejudiciului cauzat Băncii de Economii în urma furtului miliardului.
„Referitor la produsul din vânzarea acestor unități de transport, în calitate de creditor Banca de Economii în proces de lichidare... mijloacele bănești vor fi îndreptate pentru recuperarea creanțelor față de această instituție financiară aflată în proces de lichidare”, a menționat executorul judecătoresc, Roman Talmaci.
La licitație pot participa atât persoane juridice, cât și fizice, însă cu excepția persoanelor din domeniul dreptului, cum ar fi avocați, procurori, judecători sau executori judecătorești.
Amintim că pe lângă condamnarea la 15 ani de pușcărie, Curtea de Apel a decis în privința lui Ilan Șor și încasarea prejudiciului adus de acesta în frauda bancară. Este vorba de cinci miliarde de lei, pagube ce urmează să fie recuperate din înstrăinarea averii acestuia în folosul statului. Printre bunurile fugarului Ilan Șor, care ar urma să fie scoase la licitație, în urma unei decizii a Curții de Apel, se numără și trei bunuri imobile din capitală. O decizie în acest sens ar urma să fie luată mâine de magistrații de la Curtea de Apel.